Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a demarat, începând de astăzi, 17 octombrie, acordarea avansului către fermieri. Astfel, în perioada următoare, fermierii care au depus cerere de plată în cadrul schemei de plată unică pe suprafaţă – SAPS 2011, vor primii câte 42 euro/ha.
Cuantumul alocat plăţilor directe unice pe suprafaţă este de 100,65 euro/ha, pentru 2011. La acesta se va aplica un coeficient de reducere liniară, de circa 5 euro, ca urmare a depăşirii suprafeţei de referinţă de 8,7 milioane ha.
Avansul acordat fermierilor va fi de 42 euro/ha, plăţile fiind efectuate în lei, la cursul de schimb stabilit de Banca Centrală Europeană (BCE) pentru ziua anterioară datei de 1 octombrie a anului pentru care este acordat sprijinul. Pentru data de 30 septembrie 2011, BCE a stabilit un curs de 4,3575 lei.
Beneficiarii acestui avans vor fi fermierii, la care controalele (administrative sau pe teren) s-au finalizat şi îndeplinesc cumulativ condiţiile impuse de regulamentele europene şi legislaţia românească.






