Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a pierdut la rectificare 82,6 milioane de lei de la bunuri şi servicii, cheltuieli de capital şi împrumuturi, dar a menţinut sumele alocate pentru subvenţii şi a obţinut 1,4 miliarde de lei pentru avansul de 50% din plăţile pe suprafaţă, care se vor acorda începând cu 16 octombrie 2012.
„Rectificarea bugetară a tăiat şi Ministerului Agriculturii sume consistente, la fel ca şi celorlalte ministere, dar am fost mulţumit că nu s-au făcut reduceri de la capitolul subvenţii către producătorii agricoli. S-au tăiat fonduri de peste 82 de milioane de lei de la alte capitole precum bunuri si servicii, de la transferuri între unităţi şi cheltuieli de capital, dar care nu afectează activitatea ministerului. În schimb, a fost acordată o sumă de 1,4 miliarde de lei pentru asigurarea unui avans din plăţile pe SAPS, începând cu 16 octombrie 2012”, a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
Ministrul a precizat că această sumă va fi recuperată rapid de bugetul de stat, în circa 30 de zile, deoarece sunt bani decontaţi de Comisia Europeană.
„Acest avans în valoare de 1,4 miliarde lei asigură 50% din SAPS, începând cu 16 octombrie şi nu intră suplimentar la bugetul Ministerului Agriculturii. Ei se acordă în avans după care revin la buget după 30 de zile din fonduri europene”, a precizat Constantin.

S-au promis 100 de milioane de euro pentru plata ajutorului de minimis
Potrivit acestuia, rectificarea din august nu a adus nimic în plus la capitolul subvenţii şi nici pentru cofinanţarea proiectelor europene, ci doar promisiunea unei sume de 100 de milioane de euro la începutul lunii noiembrie, pentru plata ajutorului de minimis şi pentru plăţile complementare pe suprafaţă.
„Deşi nu am primit nimic pentru subvenţii la rectificare, avem promisiunea că la începutul lunii noiembrie vom primi 100 de milioane de euro, bani care vor merge pentru ajutorul de minimis, unde se vor cheltui 50 de milioane de euro, iar restul pentru suplimentarea plăţilor la hectar. Nici măcar pentru cofinanţarea proiectelor de dezvoltare rurală nu am primit nimic, dar avem garanţia că se vor asigura sumele necesare pentru cofinanţarea proiectelor europene. De asemenea, am făcut eforturi în interiorul bugetului, am mutat de la un capitol la altul, pentru a putea asigura şi în semestrul al doilea ajutorul pentru bunăstare la pasăre, pentru că la porc ajutorul a fost trecut pe fonduri europene”, a subliniat ministrul Agriculturii, citata de Agerpres.






