2 minute de citit

Recolta de prune a pomicultorilor din Sălaj a fost afectată de secetă şi grauri

Producţia de prune a pomicultorilor sălăjeni este afectată în acesta an nu doar de seceta din vară, ci şi de graurii care atacă în stoluri mari un anumit soi de prune, potrivit preşedintelui Asociaţiei Patronale a Producătorilor de Pălincă Naturală (APPPN) din judeţ, Grigore Ardelean.

„Au fost zone unde s-au făcut prune de s-au rup ramurile, în vreme ce, chiar în acelaşi sat, nu s-au făcut fructe nici măcar pentru consumul propriu. Producţie a fost afectată mai întâi de îngheţul din primăvară, curenţii de aer rece distrugând florile pomilor din văi. Prunii de pe dealuri au rezistat mai bine. Mai apoi a venit seceta, care a sbârcit, a stafidit fructele. Un fenomen interesant în acest an este acela că prunele bistriţe, în special, sunt atacate de stoluri mari de grauri”, a declarat Grigore Ardelean.

Preşedintele Asociaţiei Patronale a Producătorilor de Pălincă Naturală (APPPN) din judeţ consideră că producătorii de pălincă, băutură tradiţională obţinută prin dubla distilare a prunelor, ar trebui să beneficieze de un alt tratament fiscal, comparativ cu producătorii de băuturi spirtoase din cereale sau din alte surse.
Acesta susţine că deţinătorii de cazane ar trebui consideraţi prestatori de servicii, caz în care accizele ar trebui plătite de comercianţii băuturilor alcoolice de tipul pălincii, iar accizele ar trebui să fie de 10 ori mai mici decât cele de la băuturile spirtoase din cereale, în concordanţă cu randamentul obţinerii băuturilor din prune, comparativ cu cerealele. Sursa: Agerpres

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×