2 minute de citit

Prahova: Producţiile la culturile de toamnă, mai mari cu 50% mai mari decât anul trecut

În judeţul Prahova, producţiile medii obţinute la hectar la culturile de toamnă sunt cu aproximativ 50% mai mari faţă de cele de anul trecut care au fost catalogate, la acel moment, ca fiind mai mici decât producţiile obţinute în ultimii 20 de ani.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Direcţiei Agricole Judeţene (DAJ) Prahova, Marian Marcu, producţiile de anul acesta sunt net superioare celor din 2012, în cazul rapiţei cantitatea medie obţinută la hectar fiind mai mare decât dublul celei de anul trecut.
În acelaşi timp, producţiile obţinute anul acesta la culturile de toamnă le depăşesc chiar şi decât cele din anul 2011.

Marian Marcu a precizat că, până în acest moment, grâul a fost recoltat în proporţie de peste 80%, cantitatea medie fiind de 3.700 de kg/ha, în condiţiile în care anul trecut a fost de 2.500 kg/ha.
De asemenea, producţia medie la orz este de 3.800 kg/ha, faţă de 2.600 kg/ha în 2012, la orzoaică de toamnă este de 3.600 kg/ha, iar la rapiţă este de 2.300 kg/ha (1.000 kg/ha anul trecut).
La nivelul judeţului au fost înfiinţate în toamnă 45.000 de hectare de culturi, dintre care 36.000 cu grâu, 5.000 cu rapiţă, 2.800 cu orz şi 1.200 cu orzoaică de toamnă. Sursa: Agerpres

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×