2 minute de citit

Peste 155 de milioane de euro vor fi investite în refacerea infrastructurii rutiere rurale afectate de inundaţii

Peste 140 de proiecte de „investiţii privind lucrări de refacere şi modernizare a infrastructurii rutiere afectate de inundaţii în anul 2010″ vor primi finanţare nerambursabilă în valoare de 155.151.479 de euro prin intermediul Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP).

Potrivit APDRP, în perioada sesiunii pentru depunerea proiectelor aferente acestei submăsuri (1 – 29 iulie 2011), reprezentanții comunelor sau ai Asociaţiilor de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) au depus la sediile APDRP din fiecare județ al țării, 186 de proiecte. Dintre acestea, au fost selectate 144 de proiecte, restul proiectelor fie nu au îndeplinit criteriile de eligibilitate (22 de proiecte), fie au trecut în lista celor nefinanțate în urma departajării conform punctajului acordat criteriilor de selecție (20 de proiecte).

Valoarea maximă admisă pentru un proiect – 1,5 mil.euro
APDRP a precizat că toți cei care vor semna contracte de finanțare cu agenţia pentru a realiza investiții privind lucrări de refacere şi modernizare a infrastructurii rutiere afectate de inundaţii în anul 2010 pot primi până la 100% din totalul cheltuielilor eligibile. Totuși, valoarea totală eligibilă a proiectului nu poate depăşi 1,5 milioane euro.

Cel mai important criteriu de eligibilitate era acela conform căruia comuna care dorea realizarea unui astfel de proiect cu finanțare nerambursabilă prin submăsura d) a Măsurii 322 trebuia să facă parte din lista localităților cu infrastructura tehnico-edilitară afectată de inundațiile din anul 2010 (incluse în Anexa la Hotărârea de Guvern nr. 378/2011).

Cisteste si...

colaj urgent apia o

URGENT pentru fermieri!

Comunicat. Fermierii din România, sub presiunea exploziei prețurilor la îngrășăminte: Forumul APPR cere măsuri urgente pentru protejarea competitivității agriculturii „Forumul […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
oi capra bani o

Ajutor de urgență pentru crescătorii de oi și capre!

𝐁𝐥𝐨𝐜𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐞𝐱𝐩𝐨𝐫𝐭𝐮𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐞 𝐨𝐯𝐢𝐧𝐞 𝐬̦𝐢 𝐜𝐚𝐩𝐫𝐢𝐧𝐞 𝐯𝐢𝐢 𝐜𝐚̆𝐭𝐫𝐞 𝐭̦𝐚̆𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐭𝐞𝐫𝐭̦𝐞 – 𝐨 𝐦𝐚̆𝐬𝐮𝐫𝐚̆ 𝐝𝐢𝐬𝐩𝐫𝐨𝐩𝐨𝐫𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐭𝐚̆ 𝐚 𝐂𝐨𝐦𝐢𝐬𝐢𝐞𝐢 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐧𝐞! Avertizează europarlamentarul român […]

Citește mai multe știri →
×