2 minute de citit

Peste 100 de tone de fructe de pădure din Maramureş merg la export în Germania

În această vară, peste 100 de tone de fructe de pădure au fost colectate de Direcţia Silvică Maramureş, întreaga cantitatea fiind contractată de un procesator german.

Cu toate că seceta prelungită şi lipsa precipitaţiilor a afectat în mod deosebit murele, căldura a fost favorabilă afinelor, porumbelor, socului negru şi fructelor din care se prepară ceaiurile bio. Procesatorul german achiziţionează fructe de pădure din judeţul Maramureş de aproape 25 de ani.
„Cele mai afectate de secetă au fost murele, însă recolta a fost mulţumitoare pe lângă afine, porumbe şi soc negru am reuşit să strângem peste 100 de tone de fructe de pădure. Întreaga cantitate a fost depozitată în incinta Centrului de Fructe de Pădure din oraşul Baia Sprie, unde fructele urmează să fie sortate, ambalate, cântărite şi depozitate în camere frigorifice până în momentul expedierii spre Germania”, a spus Marcel Cosma din cadrul Direcţiei Silvice Maramureş.

Potrivit acestuia, întreaga cantitate de fructe recoltată posedă certificat „bio” deoarece provine din culturi montane virgine, neinfluenţate de om. Anul trecut, Direcţia Silvică Maramureş a realizat din valorificarea fructelor pe piaţa europeană peste 130.000 de euro. Lipsa unei fabrici de procesare a fructelor de pădure obligă instituţia să exporte anual producţia adunată. sursa: Agerpres

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×