În ediţia din această săptămână a Jurnalului AgroInfo TV, Liviu Gordea vă reaminteşte că 30 mai este ultima zi în care se mai pot depune la APIA cererile pentru ajutoarele naţionale tranzitorii în sectorul zootehnic.
Cercetătorul Gheorghe Ittu de la Institutul Fundulea afirmă că grâul modificat genetic nu este un soi înregistrat în nicio țară din lume, prin urmare el nu poate fi prezent, ca ingredient, în alimente de import pe care le găsim în magazine.
De câte ori este întrebat despre felul în care vor fi ajutaţi fermierii care au avut de suferit din pricina fenomenelor meteorologice extreme, fie secetă, fie căderi de zăpadă, fie inundaţii, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, răspunde invariabil: „statul nu poate acorda la infinit despăgubiri”, „resursele bugetare sunt limitate”, „fondurile mutuale să intervină ori de câte ori se înregistrează pierderi de venit”.
Ediţia din această săptămână a Jurnalului AgroInfo TV vă reaminteşte care sunt termenele limită pentru depunerea declaratiilor de cotă de lapte, a cererilor pentru ajutorul de minimis, precum şi care este prima măsură din PNDR 2014-2020, pentru care se solicită finanţare în perioada imediat următoare.
Ediţia din această săptămână a Jurnalului AgroInfo TV aduce în primplan producţia cerealieră şi cotaţiile bursiere.
Ediţia din această săptămână a Jurnalului AgroInfo TV este realizată în studioul TV amenajat la standul revistei FERMA de la AGRARIA Cluj-Napoca!
Urmăriţi online cele mai importante ştiri din actualitatea agricolă, în Jurnalul AgroInfo TV!
Urmăriţi online cea de-a doua ediţie a Ştirilor AgroInfo TV!
Ministrul Daniel Constantin este de părere că fermierii nu au nici un motiv să fie îngrijoraţi de actuala creştere a accizei standard pentru motorină de la 350 euro la 400 euro/tonă. Asa sa fie oare?
Am lansat prima ediţie a Jurnalului de ştiri agricole AGROINFO TV!