SPUN COOPERATIVĂ PENTRU CĂ TOT ESTE CEL MAI VESTIT BAU-BAU AGRICOL. Dealtfel, orice inițiativă de a aduna sub aceași umbrelă energiile agricultorilor e bine venită. Ce nu e bine venit însă, este dorința nebună a fiecăruia de a fi el liderul maxim.
Nu Caraş sau Cristescu sunt miza aici. Ci o chestiune de principiu: a nu te lăsa dus cu preşul la infinit de către cei pe care îi plăteşti gras să muncească pentru bunul mers al ţării. Guvernanţii şi paralamentarii îşi freacă mâinile şi râd în hohote de lipsa voastră de unitate.
“Avem cel mai bun ministru al agriculturii, numai Traian Decebal Remeş a mai fost atât de preocupat de fermieri, cea mai bună Comisie pentru agricultură”… decreta Laurenţiu Baciu de la tribuna mitingului din 7 iunie 2016. “E bun ministrul pentru ei, nu pentru noi. Mai băteam noi drumul până aici dacă era bun?!”, declara, de pe o bancă, un fermier cu o mie de oi şi care moare de foame cu tot cu ele.
NU A PĂRĂSIT CORABIA. Demisia lui Nicolae Horumbă, actualul șef al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), se află demult pe masa ministrului agriculturii, Achim Irimescu. Însă, lucrurile s-au petrecut așa: în loc să-l elibereze din funcție, ministrul l-a avansat din adjunct la APIA pe poziția de director general.
OFICIAL FERMIERII AR TREBUI SĂ FIE FERICIŢI. Ministrul raportează doar premii întâi cu coroniță pe toată linia. Și la grâu (prima dată când se trece de 4 t/ha media ) și la rapiță (cea mai mare producție all the times) dar și la floare unde la final iar vom fi pe primul loc în UE.
BUNICUL MEU VASILE ÎMI AMINTEȘTE CINE SUNT ȘI ÎNCOTRO MĂ ÎNDREPT, spune Andreea. Tânăra a crescut într-o familie frumoasă de țărani români. Tatăl este pădurar, mama este casnică, doi români care nu și-au părăsit niciodată satul. Tânăra româncă nu a fost împiedicată de o viață simplă la țară să viseze că poate cuceri lumea. Și a și făcut-o!
NE DISTRUGEȚI ȚĂRANII ȘI AGRICULTURA. Țăranul român este forțat să protesteze, să flămânzească ba în fața Ministerului Agriculturii, ba în fața Guvernului, să ia cu asalt străzile capitalei, cu vuvuzele, talăngi și fanfare pentru a-și cerși drepturile care i se cuvin. Anul 2016 e ca o pată rușinoasă pe obrazul celor care sunt responsabili de plata subvențiilor din agricultură.
„Am apucat să retrăim vremurile fanariote!”, mi-a declarat un fermier, aducând din istorie povestea din Fanar - cartier al Stambulului de unde se alegeau domnitorii români. Aşa s-a întrupat şi guvernul tehnocrat uns şi agreat de cancelariile europene. Sunt năravurile şi apucăturile acelor vremi cu biruri împovărătoare.
Costel Caraș recurge la planul B. Nu știu exact ce înseamnă acest plan dar dacă e B înseamnă că e un plan de rezervă. Caraș face ce e normal să facă, altfel ar părea că a stat în fața MADR doar să-și obțină banii.
O BANCĂ PENTRU FERMIERI. Nu pot să nu mă-ntreb aproape zilnic cum naiba să lași agricultura la mâna bancherilor. Îmi aduc aminte că Isărescu spunea acum 2 ani că din ferma lui viticolă banca nu ia ca garanție decât cisternele de inox. Nu tu vinul din ele. Nu tu zecile hectare cu struguri zâmbind soarelui. Nici măcar utilajele, pentru că sunt greu de evaluat și necesită o trupă de specialiști.