Colindatul sau uratul pe la case constituie un obicei străvechi. Cântecele sau colindele respective atrag norocul şi binecuvântarea asupra oamenilor şi gospodăriilor, pentru tot anul care urmează.
O categorie importantă de colinde o constituie cele strict legate de Crăciunul bisericesc, evocând închinarea magilor (Viflaimul sau Vicleimul – stâlcire a numelui Betleem) sau panica şi viclenia lui Irod (Irozii), culminând cu tăierea pruncilor (cei 14000, pe care Biserica ii pomeneşte pe 29 decembrie). Scenariile sunt simple, cuceritoare în naivitatea lor. Cam în acelaşi timp, flăcăii umblau cu Capra (Turcă, Brezaia) sau cu Ursul, în cete pestriţe şi gălăgioase (că e un obicei păgân se vede şi din aceea că în unele părţi se zice ca astfel de colindători „glumeţi” ar fi părăsiţi vreme de 6 săptămâni de îngerul lor păzitor!), iar copiii cu Steaua („Cine primeşte steaua cea frumoasă şi luminoasă… „).
Cântecele de stea cu care suntem familiarizaţi astăzi (mai ales „Steaua sus răsare… „) sunt de origine bisericească. Plugusorul şi Sorcova sunt legate de înnoirea anului, neavând nici o legătură cu ciclul religios al Crăciunului. sursa: crestinortodox.ro
