Tocmai când am ieşit (tehnic) din recesiune, începând cu 1 aprilie a.c., şi aveam momente de veselie naţională, iată că vine furtunosul domn Nouriel Roubini şi… „stinge lumina”: economia mondială este ameninţată de „o furtună perfectă” în 2013.
Problemele fiscale din Statele Unite, încetinirea creşterii economice din China, restructurarea datoriilor în Europa şi stagnarea economică din Japonia vor avea asupra economiei globale efectul unei „furtuni perfecte”, a declarat analistul economic Nouriel Roubini, citat de Bloomberg.
Prudenţă şi vigilenţă
În acelaşi ton, premierul Emil Boc dă o… ordonanţă de urgenţă: „Criza nu s-a sfârşit. Sunt tot mai multe semne cu privire la pericolul revenirii. România are nevoie de maximă prudenţă şi vigilenţă. Eu fac apel la maximă prudenţă în interesul acestei ţări, să nu mai cădem în patima populismului. Fac apel la toţi politicenii să se gândească la aceste lucruri”.
„Profeţia” nu priveşte România
Cristian Popa, viceguvernatorul BNR, nu crede că există o probabilitate semnificativă ca economia României să se întoarcă în recesiune sau să înregistrăm o scădere economică în trimestrul al doilea, conform NewsIn.
Oficialul BNR nu crede în „profeţia” descrisă de Nouriel Roubini. „Nu aş crede. Dânsul dă un scenariu complicat, dar să nu uităm că domnul Rubini are ca linie de business scenariile complicate. Este greu de prevăzut ce se va întâmpla. Dacă lucrurile pe care dumnealui le prezintă se vor petrece, coincidenţa aceasta ar putea să ducă la o contracţie în multe regiuni din lume!”
Criza fără frontiere
Un raport al bancii japoneze Nomura arată că, în curând, criza din Grecia se va face resimţită şi de Romania şi Bulgaria, precizând că au început, deja, să se facă simţite consecinţele, în contextul în care subsidiarele bancilor elene au redus creditarea, arata Mediafax.
O datorie istorică: 4.200 euro pe cap de cetăţean!
Deputatul PNL Horea Uioreanu a declarat, zilele trecute, că datoria externă a României a crescut. „Banca Naţională a României a anunţat că datoria externă a ţării a crescut în primele patru luni ale anului 2011 cu 2,1 miliarde de euro. Astfel, datoria publică externă a ţării noastre a ajuns la 93,4 miliarde de euro. Un calcul elementar ne arată că fiecare cetăţean al acestei ţări duce în spate o datorie de mai mult de 4.200 de euro! Şi pentru că o nenorocire nu vine niciodată singură, în luna mai inflaţia a continuat să crească, rata anuală ajungând la 8,41%. Nu există produs alimentar de bază care să nu fi cunoscut majorări substanţiale de preţ. După cum s-au scumpit şi articolele de strictă necesitate. Iar toate acestea se răsfrâng asupra unei populaţii sărăcite, disperate de perspectiva unei ierni cu preţuri uriaşe la energie termică şi gaze naturale.”
Să fie aceasta concluzia: dacă de moarte mai poţi scăpa, dar de criză niciatâta?!






