Primul ministru Mihai Răzvan Ungureanu i-a cerut noului ministru al Mediului, Attila Korodi, să se implice în absorbţia rapidă a fondurilor UE şi să propună Guvernului un proiect de reorganizare a Romsilva, prin care să elimine „problemele istorice” ale regiei de administraţie şi gestionare a pădurilor.
„L-am rugat să se intereseze în modul cel mai clar, mai limpede şi mai rapid, eficace implicit, de gradul de absorbţie a fondurilor europene şi de modul în care aceste fonduri pot fi absorbite cu rapiditate pe proiectele generate şi administrate de Ministerul Mediului, precum şi să se gândească în zilele următoare la un proiect de reorganizare al regiei Romsilva, în aşa fel încât regia să scape de problemele ei istorice, de la problemele de administraţie la eradicarea furtului din pădurile statului”, a spus Ungureanu, după ce i-a predat mandatul de ministru al Mediului.
Attila Korodi a preluat miercuri dimineaţa mandatul ministerial de la primul-ministru Mihai Răzvan Ungureanu, care preluase interimatul la Ministerul Mediului după demisia lui Lasylo Borbely.
Korodi a fost, din 2004 până în 2007, secretar de stat responsabil de integrarea europeană în Ministerul Mediului. În aprilie 2007, odată cu remanierea guvernului Tariceanu, el a preluat portofoliul ministerului.
Sursa: Mediafax





