Noua lege a pieţelor, promulgată zilele trecute, va deveni funcţională până la sfârşitul lunii noiembrie. Potrivit secretarului de stat în Ministerul Agriculturii, Daniel Botănoiu, legea garantează 40% din spaţiile de comercializare din pieţe pentru adevăraţii producători.
„Legea privind reglementarea pieţei produselor agricole a fost promulgată de preşedintele României. În cel mult 30 de zile, Ministerul Agriculturii, împreună cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, va emite normele metodologice de aplicare şi tipizatele, astfel încât legea să devină funcţională până la finele lunii noiembrie. Conform noii legi, certificatele de producător vor fi înlocuite cu atestatul de producător şi carnetul de comercializare a produselor, iar spaţiile minime din pieţe alocate producătorilor agricoli vor creşte la 40%”, a spus Botănoiu.
Potrivit acestuia, comercializarea producţiei din ferme se va face numai pe baza noilor certificate, nu pe borderou de achiziţie, ceea ce înseamnă că vor avea acces în pieţe producătorii adevăraţi şi mai puţin intermediarii. Secretarul de stat a mai precizat că, producătorii agricoli trebuie să-şi ridice noile atestate de producător de la primărie, însă acestea trebuie avizate şi de asociaţiile fermierilor din zonă. sursa: Agerpres





