Ideea aşa-numitelor zone fără pesticide (sau zone netratate) a apărut în Franţa ca o soluţie de protecţie împotriva efectelor nocive ale produselor de protecţie a plantelor, însă, în practică, implementarea lor nu pare să satisfacă fermierii sau rezidenţii locali.
Sub presiunea fără precedent a societăţii şi a unui număr tot mai mare de regulamente municipale care interzic aplicarea pesticidelor în apropierea zonelor rezidenţiale, guvernul a creat un concept de zone fără pesticide. Acestea ar defini spaţiile sigure între suprafeţele agricole şi cele rezidenţiale.
Distanţele minime pentru zonele care nu sunt tratate au fost stabilite la cinci metri pentru aşa-numitele culturi joase, cum ar fi legumele şi cerealele şi la zece metri pentru culturile înalte, care includ pomii fructiferi sau viţa-de-vie.
Chiar dacă în principiu decizia autorităţilor franceze priveşte toţi agricultorii, cei mai nemulţumiţi par a fi proprietarii podgoriilor. În cazul lor, apropierea culturilor de viţă-de-vie de zonele rezidenţiale în regiunile viticole cu tradiţie, cum ar fi Champagne, Bourgogne sau Alsacia, ar putea expune viticultorii francezi la pierderi semnificative de suprafaţă.
Conform estimărilor Asociaţiei viticultorilor din Alsacia, 300 de hectare de viţă-de-vie ar fi afectate direct de aceste zone libere de pesticide, echivalentul a aproximativ 2% din podgoriile regiunii.






