În vechime, pe data de 1 martie, mărţişorul se dăruia înainte de răsăritul soarelui, copiiilor şi tinerilor – fete şi băieţi deopotrivă.

Şnurul de mărţişor, alcătuit din două fire de lână răsucite, colorate în alb şi roşu, sau în alb şi negru, reprezintă unitatea contrariilor: vară-iarnă, caldura-frig, fertilitate-sterilitate, lumină-întuneric. Şnurul era fie legat la mână, fie purtat în piept. El se purta de la 1 martie până când se arătau semnele de biruinţă ale primăverii: se aude cucul cântând, înfloresc cireşii, vin berzele sau rândunelele.

Atunci, mărţişorul fie se lega de un trandafir sau de un pom înflorit, ca să ne aducă noroc, fie era aruncat în direcţia de unde veneau păsările călătoare, rostindu-se: „Ia-mi negretele şi dă-mi albeţele”.

Unele legende populare spun că mărţişorul ar fi fost tors de Baba Dochia în timp ce urca cu oile la munte. Cu timpul, la acest şnur s-a adăugat o monedă de argint. Moneda era asociată soarelui. Mărţişorul ajunge să fie un simbol al focului şi al luminii, deci şi al soarelui. Cu banul de la şnur se cumpărau vin roşu, pâine şi caş proaspăt pentru că purtătorii simbolului de primăvară să aibă faţă albă precum caşul şi rumenă precum vinul roşu.

La geto-daci anul nou începea la 1 martie. Astfel, luna Martie era prima lună a anului. Calendarul popular la geto-daci avea două anotimpuri: vara şi iarna. Mărţişorul era un fel de talisman menit să poarte noroc, oferit de anul nou împreună cu urările de bine, sănătate, dragoste şi bucurie.

Astăzi, valoarea mărţişorului începe să fie dată doar de creaţia artistică. Se confecţionează din orice şi poate să semnifice orice. Mărţişor se numeşte însă şi cadoul făcut de 1 martie. sursa: creştinortodox.ro