2 minute de citit

Maramureş: Expoziţie de păsări şi animale mici, la Baia Mare

‘În expoziţie sunt prezentate 240 de păsări, 100 de porumbei, 55 de iepuraşi. Duminică, în ultima zi a expoziţiei, cinci arbitri vor juriza concursul de păsări. Acesta va fi punctul tare al expoziţiei’, a declarat Adrian Gherghe, vicepreşedinte al Asociaţiei ‘Creasta Cocoşului’.

Mihai Ţânţăreanu, arbitru naţional de păsări, a explicat ce se jurizează la un concurs de acest gen: ‘Important la o pasăre este capul (păsării – n.r.), care se notează cu 40 de puncte, corpul şi penajul alte 20 de puncte, aspectul general – 20 de puncte, iar coada şi picioarele alte 20 de puncte. Totul e ca pasărea participantă la concurs să se apropie de acest standard. Dintr-un prim ochi aruncat prin expoziţie am văzut câteva exemplare care s-a putea încadra în cerinţele concursului’.

Cei mai interesaţi de exponate sunt copiii.

Expoziţia de păsări şi animale mici se închide duminică, la ora 17,00.

Sursa: Agerpres

Cisteste si...

apia 25 dc o

Anunț APIA!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 29 septembrie – 1 octombrie 2026 Agenția Executivă […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
apia 25 dc o

Anunț APIA!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 29 septembrie – 1 octombrie 2026 Agenția Executivă […]

Citește mai multe știri →
×