Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) va organiza în fiecare sâmbătă şi duminică, până în data de 22 decembrie, târgul „Poveşti gastronomice de iarnă”.
Potrivit Ministerului, cei interesaţi vor putea achiziţiona preparate tradiţionale din carne de porc, brânzeturi, pâine coaptă pe vatră, turtă dulce, miere ecologică sau sucuri naturale din fructe şi legume. În egală măsură, vor fi promovate reţetele strămoşeşti din judeţele Argeş, Suceava, Maramureş, Braşov, Galaţi, Alba, Olt, Bihor, Sibiu, Ilfov atât în ceea ce priveşte alimentele, cât şi în privinţa dulciurilor, băuturilor şi produselor dietetice.
Prin acest târg, care va fi organizat în curtea MADR, instituţia doreşte să promoveze în Bucureşti produsele tradiţionale şi ecologice româneşti care conservă obiceiurile şi tradiţiile culinare specifice Sărbătorilor de Crăciun.





