2 minute de citit

Liviu Cojoc, reales preşedinte ADIPA

Adunarea Generală a Acţionarilor a Asociaţiei Distribuitorilor şi Importatorilor de Pesticide din Ardeal s-a reunit, la Târgu Mureş, în 15 septembrie 2011. 

Liviu Cojoc, director general al companiei Dafcochim din Târgu Mureş, a fost reales în funcţia de preşedinte. „La nivel de grup, interesele noastre sunt mai bine reprezentate în raport cu statul ori cu marile companii din domeniu prin intermediul ADIPA”, a declarat preşedintele Asociaţiei Distribuitorilor şi Importatorilor de Pesticide din Ardeal, Liviu Cojoc.

Acesta a menţionat principalele obiective ale asociaţiei. „Printre obiectivele noastre se numără în continuare şi stabilirea unor reguli şi a unei practici unitare pentru comercializarea pesticidelor în scopul protejării membrilor Asociaţiei şi a clienţilor lor, de pe piaţa de profil. Vom realiza şi participa la diverse proiecte, împreună cu autorităţile statului, vom încheia parteneriate, protocoale sau angajamente în numele Asociaţiei, cu alte organizaţii, societăţi şi persoane juridice, publice sau private, din ţară şi străinătate. Am avut un an deosebit în care unitatea ADIPA a prezentat cel mai important lucru. Suntem cei mai importanţi distribuitori din Ardeal şi reprezentăm o forţă în distribuţia de pesticide şi îngrăşăminte. Le mulţumesc colegilor mei pentru sprijinul acordat şi le promit că vom rămâne una dintre cele mai puternice voci de pe piaţa de profil”, a adăugat Liviu Cojoc.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×