În judeţul Gorj, reprezentanţii Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) au centralizat datele cu suprafeţele solariilor şi serelor distruse de căderile abundente de zăpadă şi au trimis situaţia Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), în speranţa că vor primi un ajutor.
Circa 14.700 de metri pătraţi de sere şi solarii de pe raza judeţului Gorj au fost distruse de fenomenele meteo extreme din această iarnă. Agricultorii au transmis DADR Gorj situaţia concretă a pierderilor şi aşteaptă ajutor de la minister.
„Noi am trimis situaţia tuturor suprafeţelor afectate de ninsorile abundente la Ministerul Agriculturii şi aşteptăm să vedem ce decizie se va lua. Am înţeles că ar exista intenţia de a le da bani agricultorilor din fondul de rezervă al statului. Nu se ştie nimic sigur. Am luat legătura cu fiecare proprietar de sere şi solarii ca să știm exact care este situaţia din teren”, a spus Valentin Priporeanu, şef serviciu din cadrul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Gorj, citat de gazetadesud.ro.
Au raportat pierderi 17 gorjeni deţinători de sere şi solarii din localităţile Drăgoieni, Cruşeţ, Peştişani, Leleşti, Iezureni, Târgu Jiu, Bengeşti – Ciocadia, Bumbeşti – Piţic, Teleşti şi Aninoasa.






