Temperaturile ridicate peste limita normală pentru această perioadă au grăbit coacerea grânelor, iar fermierii au dat startul la recoltarea păioaselor. Producţiile sunt mai mici decât cele din 2011 şi mai slabe din punct de vedere calitativ.
DOLJ: Producţii mai mici cu până la 40%
În judeţul Dolj, recoltatul grâului este în plină desfăşurare. Potrivit şefului DADR Dolj, producţia la hectar este mai mică cu până la 40% faţă de cea obţinută anul trecut, iar factorul principal este seceta instalată în ultima lună în sudul ţării.
„Din discuţiile pe care le-am avut cu producătorii care au început recoltatul, anul acesta pe parcelele cele mai bune s-au obţinut 3.500-4.000 kg/ha, faţă de anul trecut, când marii producători obţinuseră 5.000, chiar 6.000 kg/ha. Când vor începe particularii să treiere, media va fi şi mai mică anul acesta, pentru că au fost situaţii în care au făcut şi o căruţă de grâu de pe un hectar”, a spus Cristian Costea, directorul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurala Dolj, citat de Gazeta de Sud.
Fermierii susţin că producţia de grâu a fost afectată de condiţiile meteorologice din iarnă, dar şi de seceta prelungită din ultima perioadă. „E prematur să vorbim despre o medie la hectar pe judeţ. Anul acesta, producţiile nu sunt foarte bune, pentru ca astă-iarnă grâul a încolţit sub zăpadă, iar acum a prins două săptămâni de secetă când se forma bobul, fapt ce l-a afectat. În plus, căldurile excesive au făcut ca bobul de grâu să se coacă forţat”, a spus Costea. Potrivit DAJ Dolj, în această perioadă, preţul grâului pe piaţa Doljului este cuprins între 0,7 şi 0,8 lei /kg.
OLT: Canicula a copt grâul forţat şi a scăzut producţia
Fermierii olteni au demarat campania de recoltare a grâului încă de săptămâna trecută. Ei spun că nu se aşteptau să se intre cu combina în lan aşa devreme, dar canicula a dus la coacerea forţată şi a scăzut producţia.
Din suprafaţa totală de 109.000 ha pe care s-a înfiinţat cultura de grâu în acest an agricol, până în prezent, s-au recoltat peste 48.000 hectare, înregistrându-se o producţie medie de 3.000 kg/ha, faţă de 3.500 kg/ha anul trecut. „Producţia este mai mică din cauza condiţiilor meteorologice grele din toamnă, când s-a întârziat semănatul fiind secetă. Astfel ca pe unele sole nici nu a înfrăţit. În medie, s-au obţinut cam 3.000 kg/ha, mai puţin faţă de anul trecut. Temperaturile ridicate din această perioadă au dus la coacerea forţată a grâului. Ne-a surprins demararea campaniei de treierat aşa devreme”, a declarat, pentru Gazeta de Olt, Olga Florica, purtător de cuvânt al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurala Olt.
Campania de recoltare a orzului s-a terminat în Olt. De pe cele aproape 9.000 ha cultivate cu orz, producţia medie obţinută a fost de 3.500 kg/ha, asemănătoare celei de anul trecut.
BUZĂU: Pe solele bune avem 4000kg/ha
Agricultorii buzoieni a început şi ei secerişul grâului, precizând că până la această dată au recoltat pe solele bune circa 4.000 kg/ha.
„Avem cultivate cu grâu 180 ha. Am început pe solele bune, cu recolte de circa 4.000 kg/ha, dar este posibil ca această producţie să scadă, iar în ceea ce priveşte calitatea, umiditatea a fost sub 13, dar nu am fost mulţumiţi de procentul de boabe verzi”, a declarat, pentru Opinia Buzău, Dan Paul Baicoianu, directorul tehnic al societăţii Afiliu Trans.






