2 minute de citit

Germania are cel mai mare cost al terenului pe tona de grâu

NOI INVESTIM 2000 EURO, NEMȚII INVESTESC 5000 EURO. Compania de consultanţă imobiliară Savills, cu sediul în Marea Britanie, a întocmit un top al ţărilor în funcţie de costul de exploatare a terenurilor agricole, iar Germania este campioana!

Analiştii Savills şi-au propus să calculeze care sunt preţurile suprafeţelor agricole raportate la producţia unei tone de grâu, Germania având se pare cel mai mare necesar de investiţii. Pentru a determina valoarea reală a costurilor, s-a ţinut cont de preţul mediu al unui hectar de teren agricol la nivelul anului 2015 şi de media recoltei de grâu între 2008 şi 2014. S-a luat în calcul cei şapte ani, tocmai pentru a putea contabiliza orice fluctuaţii privind condiţiile meteorologice.

Rezultatele din 2015 sunt relativ neschimbate faţă de o analiză similară efectuată în 2010. În general, susţin reprezentanţii Savills, diminuarea preţurilor la materiile prime a fost compensată de sporirea randamentelor, în special pe pieţele emergente, unde au fost înregistrate creşteri semnificative de producţie, prin îmbunătăţirea practicilor agricole şi a managementului fermei.

În cazul Germaniei, s-a remarcat o creştere cu 77% a costului terenului pentru tona de grâu, această evoluţie datorându-se parţial veniturilor din activităţi neagricole legate totuşi de ferme, cum ar fi producerea şi conservarea energiei, care determină o creştere semnificativă a valorii.

La nivel mondial, producţia medie pe şapte ani a crescut cu 7 procente în ultimii cinci ani, în timp ce valoarea medie a terenurilor a crescut cu 13 la sută, rezultând o creştere medie globală 8,6% în ceea ce priveşte costul terenului pentru o tonă de grâu.

În România, situaţia pare a fi neschimbată din 2010 în 2015, pe când Danemarca a înregistrat o scădere de aproape 25%. Concret, costul pentru producţia unei tone de grâu este undeva în jurul a 2.000 de euro la noi în ţară, în timp ce în Germania se se situează undeva în jurul a 5.000 de euro.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×