2 minute de citit

Galaţi: Nereguli în industria de morărit-panificaţie

Organele cu atribuţiuni de control – Poliţie, Garda Financiară, Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Inspectoratul Teritorial de Muncă – au realizat, în această perioadă, mai multe activităţi specifice pe linia prevenirii şi combaterii ilegalităţilor ce se comit în domeniul producerii, prelucrării, depozitării şi comercializării produselor cerealiere şi de panificaţie.

„În cadrul acţiunilor au fost vizate, în special, unităţile de morărit – panificaţie (mori, brutării, patiserii), unităţile de desfacere a produselor din această industrie, folosirea forţei de muncă în condiţiile prevăzute de lege şi mijloacele de transport. Au fost constatate 11 infracţiuni privind neevidenţierea veniturilor realizate şi, implicit, eludarea plăţii către bugetul de stat a sumelor reprezentând impozite şi taxe aferente, cinci infracţiuni privind reţinerea şi nevărsarea contribuţiilor către bugetul de stat, şase infracţiuni de înşelăciune şi fals, prin obţinerea în mod ilegal de subvenţii agricole şi una privind folosirea ilegală a forţei de muncă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi, citat de presa locală.

Bilanţul tematicii de control a fost următorul: au fost aplicate 28 de sancţiuni contravenţionale, a căror valoare totală s-a ridicat la 106.000 lei.
În plus, au fost scoase de la comercializare şi confiscate produse de panificaţie în valoare de 6.538 lei.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×