Din cauza secetei prelungite însămânţările de toamnă sunt mult întârziate, a spus, directorul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Galaţi, Profira Onode.
Potrivit acesteia, la grâu, unde anul acesta sunt programate pentru însămânţare 60.420 hectare, lucrările s-au făcut doar pe 21% din suprafaţă, adică pe 12.400 hectare, în condiţiile în care, în această perioadă, lucrările ar fi trebuit să fie pe final.
La orz şi orzoaică situaţia este asemănătoare. Pe cele 5.230 hectare programate anul acesta, lucrările s-au făcut doar pe jumătate, undeva în jurul a 2.500 hectare. De asemenea, la rapiţă, unde ar fi trebuit însămânţate 25.170 hectare, lucrările s-au făcut doar 60% din suprafaţă.
sursa: Agerpres






