2 minute de citit

Gala Caussade Semences 2014

Peste 250 de colaboratori, distribuitori, fermieri şi reprezentanţi ai presei agricole au răspuns invitației la Gala Caussade Semences, desfăşurată în perioada 5-7 noiembrie a.c. la Poiana Brașov.

Evenimentul a îmbinat comunicarea și marketingul cu socializarea și cu buna dispoziţie într-o simbioză româno-franceză. A fost și un prilej minunat pentru prezentarea oficială a lui Jean-Baptiste Jurbert, noul director general al Caussade Semences Est Europa începând cu ianuarie 2014.

Şase ani de prezenţă activă pe piaţa românească
Grupul Caussade Semences și-a început istoria în anul 1958, odată cu crearea Societăţii de Interes Colectiv Agricol pentru Uscarea şi Condiţionarea Seminţelor -SICA SCS. 2007 este anul în care grupul francez a semnat un parteneriat cu distribuitorul de inputuri Zeta Com, aducând astfel pe piaţa românească genetica firmei Caussade la speciile porumb, floarea-soarelui, soia, rapiţă şi sorg. Însă pasul hotărâtor spre agricultura românească l-a făcut un an mai târziu, când au pus bazele unei Stațiuni de Cercetare la Mircea-Vodă, în județul Brăila, acolo unde compania desfăşoară o parte din programele de ameliorare la cultura de floarea soarelui, urmărind crearea unor varietăţi cât mai bine adaptate la condiţiile pedo-climatice din partea de est a Europei.

Din 2009, ca o împlinire firească, și-a început activitatea și subsidiara Caussade Semences România, iar un an mai târziu, tot în România, s-a creat și un centru de coordonare şi de dezvoltare a activităţilor companiei în partea de Est a Europei prin înființarea subsidiarei Caussade Semences Est Europa.
Caussade Semences produce sămânță pe o suprafaţă de 37.000 ha, din care 3.500 ha sunt în portofoliul subsidiarei Caussade Semences Est Europa. Per total este vorba de o producție de circa 60.000 tone/an, din care 10.000 tone sunt produse în România, la SAVA, în judeţul Teleorman.

gala-caussade-semences-2014_b

Detalii despre eveniment găsiţi în revista Recolte bogate – decembrie 2014!

Cisteste si...

apia 25 dc o

Anunț APIA!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 29 septembrie – 1 octombrie 2026 Agenția Executivă […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
oi capra bani o

Ajutor de urgență pentru crescătorii de oi și capre!

𝐁𝐥𝐨𝐜𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐞𝐱𝐩𝐨𝐫𝐭𝐮𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐞 𝐨𝐯𝐢𝐧𝐞 𝐬̦𝐢 𝐜𝐚𝐩𝐫𝐢𝐧𝐞 𝐯𝐢𝐢 𝐜𝐚̆𝐭𝐫𝐞 𝐭̦𝐚̆𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐭𝐞𝐫𝐭̦𝐞 – 𝐨 𝐦𝐚̆𝐬𝐮𝐫𝐚̆ 𝐝𝐢𝐬𝐩𝐫𝐨𝐩𝐨𝐫𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐭𝐚̆ 𝐚 𝐂𝐨𝐦𝐢𝐬𝐢𝐞𝐢 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐧𝐞! Avertizează europarlamentarul român […]

Citește mai multe știri →
×