2 minute de citit

„Floare de toamnă” – la a zecea ediție

Sâmbătă, 15 noiembrie, în grădina, de acum de toamnă, a Tratoriei Buongiorno din strada CA Rosetti – adică undeva în inima Bucureștilor – lumea bună s-a adunat să întâmpine cel mai tânăr vin Vinarte.

Nici vremea rece, dar nici cele trei ceasuri rele nu i-au oprit pe iubitorii de vin și arte să participe la acest eveniment monden. Ambasadori, consuli, academicieni, oameni de artă și de cultură, politiceni, femei frumoase și bărbați distinși, dar și jurnaliști care să povestească mai departe pentru aceia care care nu au putut fi prezenți la degustarea cupajului de Fetească Neagră și Merlot – un amestec dintre un soi autohton și o viță franțuzească – „un vin nici prea sec dar nici prea dulce, adică pe placul românilor” cum bine l-a descris academicianul Nicolae Ștefan în alocuțiunea rostită în fața distinsului auditoriu.

eveniment vinarte_b

Pe lângă vin, invitații s-au putut bucura de vocile minunate din corul „Vox Medicalis” ( cor al studenților de la facultatea de Medicină „Carol Davilla”) dar și de cobza (instrument de origine tracă) olteanului Ion Crețeanu. Împletirea dintre vin și arte a continuat și prin expoziția de peisaje a pictorului Mihai Gavril alături de poezie, epigrame și caricatură.
Evenimentul celui mai tânăr vin „Floare de toamnă” s-a desfășurat, în același timp, și în Craiova, Timișoara, Constanța, Cluj, Oradea și Brașov dar și la Roma, Udinese și la restaurantul Doina din Paris. Iată că reluarea unei tradiții vechi, întreruptă de al doilea război mondial și, din păcate pentru iubitorii vinului „din struguri”, de perioada comunistă a ajuns la a o ediție aniversară. Un deceniu de vin și arte, un deceniu de când „poezia pământului”, așa cum frumos alintă vinul excelența sa Sergio Feleschini, vine să bucure atât spiritul cât și trupul.

Cisteste si...

apia 25 dc o

Anunț APIA!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 29 septembrie – 1 octombrie 2026 Agenția Executivă […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
oi capra bani o

Ajutor de urgență pentru crescătorii de oi și capre!

𝐁𝐥𝐨𝐜𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐞𝐱𝐩𝐨𝐫𝐭𝐮𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐞 𝐨𝐯𝐢𝐧𝐞 𝐬̦𝐢 𝐜𝐚𝐩𝐫𝐢𝐧𝐞 𝐯𝐢𝐢 𝐜𝐚̆𝐭𝐫𝐞 𝐭̦𝐚̆𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐭𝐞𝐫𝐭̦𝐞 – 𝐨 𝐦𝐚̆𝐬𝐮𝐫𝐚̆ 𝐝𝐢𝐬𝐩𝐫𝐨𝐩𝐨𝐫𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐭𝐚̆ 𝐚 𝐂𝐨𝐦𝐢𝐬𝐢𝐞𝐢 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐧𝐞! Avertizează europarlamentarul român […]

Citește mai multe știri →
×