3 minute de citit

Ferma profitabilă cu marfă de lux!

O familie din Bihor a transformat o idee considerată neobișnuită într-o afacere agricolă în plină dezvoltare: o fermă de melci care produce anual aproximativ 5 tone de „marfă de lux”, cu rezultate financiare promițătoare încă din primii ani de activitate.

În localitatea Lăzăreni, aflată la circa 25 de kilometri de Oradea, Igor și Lilia Gonța cresc sute de mii de exemplare din specia Helix aspersa maxima, un melc european cultivat încă din antichitate, inclusiv în perioada Imperiului Roman. Întreaga activitate este o afacere de familie, în care sunt implicați zilnic și copiii celor doi, pe terenurile aflate la marginea pădurii.

ferma melci

Investiția inițială s-a ridicat la câteva zeci de mii de euro, iar dezvoltarea proiectului a presupus patru ani de muncă constantă. Totul a pornit de la 40.000 de ouă importate din Italia, iar în prezent producția se desfășoară pe o suprafață de aproximativ 5.000 de metri pătrați, unde recolta a ajuns deja la nivel de tone.

„Firma este fundația pentru a crea un sistem sau un ecosistem sustenabil, pentru a dezvolta o afacere în domeniu și cosmetic și gastronomic. Ca antreprenor, am observat o nișă în România și atunci, beneficiind de clima din zona noastră de aici am zis că putem putem construi o afacere care să-i ajute și pe ceilalți să înțeleagă că business-ul e un domeniu complex”, spune Igor Gonța, potrivit Antena 3 CNN.

Activitatea fermei are două direcții principale. O parte dintre melci sunt utilizați pentru extragerea mucinei, supranumită și „aur lichid”, un ingredient extrem de valoros în industria cosmetică. Procesul de recoltare este unul non-invaziv, astfel încât animalele nu sunt afectate și continuă să fie crescute în fermă.

„Extractul de melc este ingredientul principal care se folosește în industria cosmetică. Este un proces tehnologic noninvaziv, deci melcii nu mor când se extrage mucina. Melcul revine în fermă. Folosim un un cocktail de mâncare și vitamine, plus magneziu, pentru a pentru a obține beneficiile extractul lui de melc pe piele”, explică Igor Gonța.

Soția sa completează ideea, vorbind despre utilizarea tradițională a acestui ingredient:

„Un elixir de care se știe de ani de zile, de mii de ani, că era folosit pentru cicatrizarea rănilor, pentru regenerare. Sigur, astăzi ajungem să îl folosim în rutina noastră zilnică”, spune Lilia Gonța.

Ce nu ajunge în industria cosmetică este direcționat către gastronomie. Carnea de melc este considerată o proteină dietetică, cu un conținut scăzut de grăsimi și fără colesterol, fiind deja apreciată în multe țări occidentale.

„Suntem prezenți în industria cosmetică, avem produsele noastre cu brandul nostru cu produse cosmetice, cu extract de melc. Pentru că acuma produsele cosmetice se fac în laboratoarele din Europa, intenționăm să închidem ciclu și să avem lanțul complet în România”, mai spune Igor.

În prezent, cea mai mare parte a producției este exportată, melcii bihoreni fiind considerați un produs premium în restaurantele din Europa de Vest. Totuși, familia Gonța își propune extinderea pe piața locală, în special în zona HoReCa.

„Exportăm în Occident, unde sunt solicitări. Este un produs premium, o delicatesă și atunci își găsește locul foarte ușor în restaurantele din Occident. Dar noi ne orientăm spre România, în domeniul Horeca, și vrem să facem primii pași”, mai spune el.

Cisteste si...

mici bani 2025

AFIR: Finanțare de 325 milioane euro!

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) derulează în actualul exercițiu financiar intervenția DR-36 LEADER Dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×