„Piaţa Ţărănească” de la Galaţi adună laolaltă, într-o nouă ediţie a târgului de produse tradiţionale şi meşteşugăreşti, 40 de producători tradiţionali şi meşteşugari iscusiţi.Piaţa se va desfăşura de vineri până duminică, în locaţia cunoscută, pe platoul din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor.
Un număr de 20 000 de elevi din 188 de şcoli din judeţul Bacău au participat, sâmbătă, la startul programului „Livada copilăriei”, iniţiat de către Consiliul Judeţean Bacău, instituţie care asigură şi suportul financiar al acţiunii.
Cel mai mare târg din domeniul energiei regenerabile şi eficienţei energetice din România, RENEXPO® SOUTH-EAST EUROPE revine.
Daniel Botnănoiu a fost ales preşedinte al Confederaţiei Naţionale a Producătorilor din Agricultură, Industrie alimentară şi Servicii Conexe din România ProAgro 2011, care a fost constituită în 27 octombrie 2011, din iniţiativa mai multor organizaţii reprezentative la nivel naţional ale producătorilor agricoli din România.
În cadrul unei ceremonii care a avut loc ieri, 27 octombrie, la Palatul Elisabeta din Bucureşti, Majestatea Sa Regele Mihai I al României a conferit companiei SONIMPEX SERV COM cel de-al doilea titlu de Furnizor al Casei Regale a României, de această dată pentru dulcețurile din fructe fără zahăr adăugat și pentru Zacusca de vinete „Topoloveana” – toate fără conservanți și fără aditivi alimentari.
Dupa ce in 2011 a prezentat un concept de expozitie agricola unic in Romania, pe model german, combinand loturi demonstrative pentru principalele culturi agricole, demonstratii comentate cu masini agricole si standuri expozitionale (utilaje si echipamente agricole, samanta, ingrasaminte, fertilizatori produse pentru protectia plantelor etc), expozitia in camp AGRIPLANTA se pregateste pentru editia a doua, anuntata pentru perioada 7-10 iunie 2012.
Au intrat în linie dreaptă pregătirile pentru ediţia 2011 a celei mai mari expoziţii de maşini agricole din lume: AgriTechnica- Hanovra, organizată de Societatea Germană pentru Agricultură (DLG e.V.) între 15 şi 19 noiembrie (zile speciale: 13-14 noiembrie).
În 15 noiembrie îşi va deschide porţile AgriTechnica, manifestarea cea mai aşteptată de către toţi cei implicaţi în domeniul industriei maşinilor agricole: producători, dealeri şi bineînţeles utilizatorii, fermieri şi contractori.
In perioada 14-19 noiembrie 2011 se va desfăşuara la Hanovra, în Germania, Expoziţia Internaţională de Tehnică Agricolă, Agritechnica, cea mai mare expoziţie de acest gen la nivel mondial
În perioada 19-23 octombrie întreaga echipă Euralis Seminţe şi-a îndreptat atenţia către Târgul de agricultură Indagra 2011 unde şi-a aşteptat vizitatorii la standul său din pavilionul naţional al Franţei.