Complexul Naţional Muzeal ASTRA organizează, în perioada 2-6 aprilie, o serie de activităţi atât educaţionale cât şi recreative pentru profesori şi elevi, cu ocazia săptămânii „Şcoala Altfel”.
„Agricultura este o activitate la fel de importantă pentru economia noastră ca industria auto şi industria spaţială”, a spus preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, sâmbătă, 25 februarie a.c., la deschiderea Salonului Agriculturii de la Paris.
Peste 300 de clujeni au fost atraşi sâmbătă de produsele tradiţionale prezentate de Breasla Meşteşugarilor din Transilvania la cea de-a doua ediţie a „Slana-Fest.”
Comuna Ciocăneşti a găzduit, în acest sfârşit de săptămînă, cea de a IX-a ediţie a Festivalului Naţional al Ouălor Încondeiate, eveniment organizat de Consiliul Judeţean Suceava, prin Centrul Cultural Bucovina, Consiliul Local şi Primăria Ciocăneşti, în colaborare cu filiala Suceava a Asociaţiei Naţionale de Turism Rural Ecologic şi Cultural, Asociaţia ''Vatra Satului'' şi Primăria Vatra Dornei.
La sfârşitul săptămânii, pe 25 – 26 martie 2012, bucureştenii sunt aşteptaţi la o nouă ediţie a Târgului Naţional de Produse Ecologice, Tradiţionale şi Naturale de la ASAS, cu un şnur ţărănesc de trei kilometri împletit special pentru Mărţişor.
După cum au anunţat reprezentanţii MEWI încă de la Zilele Porţilor Deschise de anul trecut, 2012 va fi anul deschiderii a două noi filiale MEWI, în zona de sud a ţării: una la Drajna, jud. Călăraşi, şi una la Bolintin, jud. Giurgiu.
Primăria Municipiului Timişoara - Direcţia de Mediu organizează împreună cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş, Grupul Şcolar Agricol "Iulian Drăcea" Timişoara, Liceul Teoretic "Iris" Timişoara şi Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului Timişoara, Simpozionul internaţional cu tema "O şansă pădurii" - o activitate de educaţie ecologică din cadrul programului ENO - Enviromental Online.
Asociaţiile membre ale Federaţiei Oierilor de Munte din România au fost convocate în judeţul Braşov la Adunarea Generală anuală. Pe lângă prezentarea principalelor activităţi specifice Federaţiei, vor fi stabilite şi strategiile şi obiectivele generale ale oieritului montan pentru anul 2012.
Târgul AGRALIM 2012, ce va avea loc în perioada 27 - 30 septembrie 2012, la Centrul Expoziţional Iaşi, beneficiază de susţinerea Asociaţiei Amelioratorilor, Producătorilor şi Comercianţilor de Sămânţă şi Material Săditor din România.
Asociația «Cele mai frumoase sate din România» anunţă lansarea Ghidului Oficial „Cele mai frumoase sate din România” la Muzeul Național al Satului «Dimitrie Gusti» din București.