1 minut de citit

DG-Agri are un nou director

Austriacul Wolfgang Burtscher a fost desemnat să preia funcţia de director general al DG-Agri, Directoratul General pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală al Comisiei Europene, avându-l ca adjunct pe românul Mihail Dumitru.

Wolfgang_Burtscher_bJurist de profesie, acesta a ocupat până la sfârşitul lunii martie funcţia de director adjunct al Direcţiei Generale pentru Cercetare şi Inovare din cadrul Comisiei Europene şi a fost responsabil, printre altele, pentru strategia UE privind ştiinţa şi inovarea deschisă şi diplomaţia ştiinţifică în cadrul proiectului Orizont 2020. A avut atribuţii inclusiv în domeniul agriculturii, alimentaţiei şi sănătăţii.

Înainte de asta, Wolfgang Burtscher a lucrat ca diplomat la Reprezentanţa permanentă austriacă pe lângă Uniunea Europeană şi a fost consilier juridic în cadrul Asociaţiei Europene de Liber Schimb, pe timpul negocierilor privind Spaţiul Economic European.

De asemenea, Comisia a numit-o pe Kerstin Jorna în funcţia de director general al Directoratului General pentru Piaţa Internă, Industrie, Antreprenoriat şi IMM-uri (DG-Grow), în locul finlandezului Timo Pesonen.

Cisteste si...

bolojan pleaca

A căzut Guvernul Bolojan!

Guvernul Bolojan a căzut cu 281 de voturi pentru. Moțiunea de cenzură inițiată de PSD și AUR la adresa Executivului […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×