2 minute de citit

Dezbateri pe tema TVA la seminarul „Reinventarea industriei cărnii de la A la Z”

Aflat la cea de-a IV – a ediţie, Seminarul Integrat „Reinventarea industriei cărnii de la A la Z” a efectuat o analiza pragmatică a industriei cărnii din România, din perspectiva dezvoltării unui număr tot mai mare de afaceri integrate, care să urmeaze întreg lanţul de producţie „de la furcă la furculiţă”.

Integrarea producției, necesitatea scăderii TVA la carne și evaziunea fiscală au fost „cap de listă” în dezbaterile seminarului. Radu Timiș, președintele grupului Cris-Tim, Ioan Popa, managerul general al Transavia, Neculai Apostol, fondatorul grupului de firme Kosarom dar și ceilalți participanți au fost critici la adresa MADR dar și a Guvernului în general. Daniel Botănoiu s-a străduit să ofere răspunsuri, dar a subliniat că data de 1 ianuarie 2015 nu va putea fi în niciun caz data de la care această măsură ar putea intra în vigoare și a îndemnat totodată la calm „Nu cred că putem să luăm o măsură de o astfel de anvergură, pentru că ține mai multe produse, pripindu-ne, spunând o dată anume. Este vorba de o analiză, depinde de Guvernul României și nu trebuie să acționăm sangvin cu ceea ce ne dorim”.
După ce „focul încrucișat” s-a mai domolit, la finalul a două zile pline în care s-au atins majoritatea problemelor de care se lovesc investitorii din industria cărnii, secretarul  de stat în MADR – Daniel Botănoiu a înmânat diplome de excelență unui număr de 15 companii cu activitate în sectorul de producere și procesare a cărnii, care s-au evidențiat pe piața internă prin integrarea producției și ca model de business.

Integrarea producției beneficiază de un punctaj suplimentar în noul PNDR și datorită acestor modele de business agricol care iată s-au dovedit de succes.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×