CEL MAI MARE TÂRG DE AGRICULTURĂ DIN VESTUL ŢĂRII ÎMPLINEŞTE 30 DE ANI! AGROMALIM 2019 se desfăşoară în perioada 12-15 SEPTEMBRIE, la EXPO ARAD.
AGROMALIM continuă şi în acest an parteneriatul inițiat în anul 2016 cu specialiștii din cadrul Pavilionului de Mecanizare „George Bungescu” de la USAMVB „Regele Mihai I al României” din Timișoara.
CONCURSUL DE ÎNDEMÂNARE CONDUCERE TRACTOR s-a bucurat de succes la edițiile precedente, de aceea și în acest an cei interesați sunt invitați să participe.
Program concurs
– Joi, 12 septembrie: orele 14.00 – 16.00
– Vineri, 13 septembrie, sâmbătă, 14 septembrie: orele 11.00 – 13.00
– Duminică, 15 septembrie: orele 11.00 – 13.00
DEMONSTRAŢII CU ÎNCĂRCĂTOARE FRONTALE pentru manipularea furajelor și alte activități în fermă
Program demonstrații
– Joi, 12 septembrie: orele 16.00 – 18.00
– Vineri, 13 septembrie, sâmbătă, 14 septembrie: orele 14 – 16
– Duminică, 15 septembrie: orele13.00 – 15.00
Zilnic, vor avea loc DEMONSTRAŢII CU ROBOTUL „BANAT” – Echipa care se ocupă de dezvoltarea robotului a participat anul acesta la concursul „Field Robot Event” în Germania, concurs la care a ocupat un merituos loc IV la proba „Free Style”.
Vezi detalii AICI: 250 de EXPOZANŢI la AGROMALIM 2019. Vezi PROGRAMUL PE ZILE!
AGROINFO şi REVISTA FERMA sunt parteneri media ai AGROMALIM 2019. Vă aşteptăm la standurile noastre din cadrul expoziţiei! Detalii AICI: CONCURS. Căutăm oameni de copertă, la AGROMALIM!







