Condiții schimbate. De la 1 ianuarie 2026 au intrat în vigoare modificările făcute în Planul Național Strategic 2023-2027 pentru accesarea fondurilor europene în cadrul intervențiilor ce vizează investițiile în ferme din vegetal și zootehnie.

„Modificări ale intervențiilor ce vizează Pilonul II- dezvoltarea rurală
Modificări realizate asupra intervențiilor de investiții
• intervenția DR-16 – Investiții în sectorul legume și/sau cartofi – modificările vizează introducerea unei alocări separate pentru formele asociative în sectorul legume, precum și modificarea sprijinului public maxim/proiect în sensul introducerii unui nou plafon de maximum 3.000.000 euro/proiect pentru formele asociative din sectorul legume.
• intervenția DR-12 – Investiții în consolidarea exploatațiilor tinerilor fermieri instalați și a fermierilor recent instalați – modificările vizează introducerea unei alocări distincte pentru zootehnie şi legumicultură, pe lângă zona montană.
• intervenția DR-14 – Investiții în fermele de mici dimensiuni – modificările vizează introducerea unor alocări distincte pentru zootehnie şi legumicultură și a prevederii „Solicitantul va face dovada comercializării producției proprii în procent de minimum 20%”.
• intervenția DR-19 – Investiții neproductive la nivel de fermă – modificarea vizează revizuirea secțiunii Principii privind selecția proiectelor prin eliminarea următorului text din cadrul parantezei: (zone cu constrângeri specifice și zone cu constrângeri semnificative), astfel încât să
nu fie restricționat accesul la finanțare a potențialilor beneficiari amplasați în zone montane.
De asemenea, a fost revizuită secțiunea 9, prin eliminarea următoarelor prevederi: o terenuri menționate la momentul depunerii aplicației în programe sau planuri naționale sau locale, de amenajare a teritoriului ca deservind un interes public major, o cu excepția celor afectate, conform proiectului tehnic, de fenomene de degradare a solului, și anume: eroziune de suprafață foarte puternică şi excesivă, eroziune de adâncime (ogaşe, ravene, torenți), alunecări active, prăbușiri, surpări și scurgeri noroioase, prezența aglomerărilor de pietriș, bolovăniş, grohotiş, stâncării și depozite de aluviuni torențiale, sărăturare sau aciditate puternică, prezența nisipurilor mobile).”






