COMUNICAT ANSVSA. Dr. Robert Chioveanu, președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), a inaugurat astăzi, 17 septembrie 2020. noua secție de biologie moleculară și analiză genetică din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Maramureș (DSVSA).
AGENDA ȘEFULUI MADR! Ministrul agriculturii, Adrian Oros, se află, în acest moment, la discuții cu crescătorii de oi și de vaci din localitatea Hida, județul Sălaj. Șeful MADR își publică zilnic agenda pe pagina sa oficială Facebook.
Caracteristici meteorologice. În primele zile va predomina un regim termic al aerului mai ridicat decât în mod normal, după care, spre sfârșitul perioadei se va produce o răcire treptată a vremii, la nivelul întregii țări.
COMUNICAT. Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale primește până în data de 15 octombrie 2020 solicitări de finanțare prin submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Pragul de calitate pentru primirea proiectelor, începând cu 16 septembrie, este de 25 de puncte.
UNIUNEA SALVĂM ȚĂRANUL ROMÂN își exprimă indignarea față de modul în care Ministerul Agriculturii și ministrul Agriculturii Nechita Adrian Oros au înțeles cum să ajute într-un mod echitabil agricultura și fermierii, contrar viziunii Uniunii Europene în ceea ce privește sprijinul și subvențiile acordate fermierilor.
COMUNICAT. Ministerul Agriculturii anunță astăzi, într-un comunicat transmis pentru AGROINFO, termenul pentru plata ajutoarelor din zootehnie, acordate crescătorilor de animale care au suferit pierderi de pe urma pandemiei de coronavirus. Cererile se depun la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).
CE SE ÎNTÂMPLĂ CU PLĂȚILE DIRECTE ALE FERMIERILOR? A crescut bugetul pentru agricultură, pentru noul exercițiu financiar 2021-2027. Plafonarea subvențiilor la suma de 100.000 de euro va fi aplicată doar pentru schema de plată unică pe suprafață (SAPS) sunt câteva dintre veștile aduse de la Bruxelles de reprezentanții fermierilor români, care au participat la discuții, Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR). Inserăm comunicatul APPR.
TERMEN LIMITĂ CERERE 15 SEPTEMBRIE 2020! Atenție, fermieri! Prezentați-vă de urgență la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA)! APIA vă anunță că marți, 15 septembrie 2020, este ultima zi în care mai puteți să cereți despăgubirile pentru culturile agricole de toamnă distruse de secetă.
PREȚ DE 1.690 LEI PE TONĂ. Sezonul acesta, deja atât de complicat, vine și cu surprize plăcute! Mai exact, cine va avea floarea soarelui de vânzare, are șansa unui preț foarte bun la comercializare! Zilele acestea, prețul pentru floarea soarelui, în regim CPT Constanța (deci livrat la Constanța) a fost 1.690 LEI/t (410$/t). Este un preț foarte bun, un vârf chiar pentru ultimii ani, anunță un comunicat AgroGo, Bursa online de cereale, transmis pentru AGROINFO.
OFICIAL. Ministerul Agriculturii face câte un grup de lucru aproape la fiecare problemă de-a fermierilor. Să sperăm că nu așa se îngroapă necazurile agricultorului român. La sfârșitul acestei săptămâni, vineri, la sediul MADR au fost două ședințe. Una, cu fermierii din Dobrogea, și a doua, cu reprezentanții Autorității de Supraveghere Financiară. Ambele ședințe s-au soldat cu decizia înființării unui grup de lucru. Concret, s-a discutat și nu s-a rezolvat încă nimic.