1 minut de citit

Comisarul Phil Hogan ar putea vizita o fermă românească

Comisarul european pentru Agricultură, Phil Hogan, vine la Bucureşti pe 13 martie şi în programul său ar fi fost inclusă şi o vizită la o fermă din România.

Numele fermei şi alte obiective din program sunt ţinute, până săptămâna viitoare, la secret, spun organizatorii evenimentului, de teama ca nu cumva comisarul să fie asaltat de cererile fermierilor. Phil Hogan va participa, la invitaţia Reprezentanţei Comisiei Europene în România, la o masă rotundă cu tema „Reducerea sărăciei şi a riscului de excluziune socială în satele României prin PNDR 2014-2020„.

Dezbaterea face parte din seria de evenimente lunare „Aici Europa”, în cadrul cărora se discută priorităţile Uniunii Europene în strânsă legătură cu agenda publică naţională.

Sunt invitaţi să participe la dezbatere ministrul Daniel Constantin, Cornelia Mihai, expert dezvoltare rurarlă CRPE (Centrul Român de Politici Europene), fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii, Alexandru Potor, preşedintele Federaţiei Naţionale a GAL şi Ancuţa Vameşu, coordonator al Institutului de Economie Socială.

Cisteste si...

apia 25 dc o

Anunț APIA!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 29 septembrie – 1 octombrie 2026 Agenția Executivă […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
oi capra bani o

Ajutor de urgență pentru crescătorii de oi și capre!

𝐁𝐥𝐨𝐜𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐞𝐱𝐩𝐨𝐫𝐭𝐮𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐞 𝐨𝐯𝐢𝐧𝐞 𝐬̦𝐢 𝐜𝐚𝐩𝐫𝐢𝐧𝐞 𝐯𝐢𝐢 𝐜𝐚̆𝐭𝐫𝐞 𝐭̦𝐚̆𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐭𝐞𝐫𝐭̦𝐞 – 𝐨 𝐦𝐚̆𝐬𝐮𝐫𝐚̆ 𝐝𝐢𝐬𝐩𝐫𝐨𝐩𝐨𝐫𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐭𝐚̆ 𝐚 𝐂𝐨𝐦𝐢𝐬𝐢𝐞𝐢 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐧𝐞! Avertizează europarlamentarul român […]

Citește mai multe știri →
×