2 minute de citit

Coacăzul negru, o alternativă de succes

Arbuştii fructiferi sunt o alternativă viabilă pentru proprietarii de teren din România, în primul rând pentru că aceste culturi necesită un volum mare de muncă manuală, iar la noi în ţară forţa de muncă e mai ieftină decât în majoritatea ţărilor din Uniunea Europeană.

Dintre speciile de arbuşti fructiferi, coacăzul negru are toate şansele unei relansări importante în cultură. În contextul general al crizei economice, care a afectat serios aproape toate ramurile economiei, s-a observat o redirecţionare a resurselor financiare din industrie spre agricultură.
Cea mai mare parte din suprafaţa mondială de coacăz negru este concentrată pe continentul european, în acest climat coacăzul găsind cele mai favorabile condiţii de dezvoltare. Polonia este principalul producător european de coacăze, cu peste 200.000 tone anual, ceea ce reprezintă 70% din producţia europeană. Cererea europeană de fructe de coacăz negru este în creştere. În ultimii 20 de ani s-a dublat, cel mai mare importator fiind Germania.

În România, în perioada comunistă a existat un program de plantări la nivel naţional, datorită cererii mari care exista pe plan mondial pentru acest fruct. După 1990, toate aceste suprafeţe au fost defrişate sau abandonate, iar plantările noi sunt nesemnificative. În 2010, statisticile arătau o suprafaţă de aproximativ 50 de hectare de coacăz negru în România. În ultimii 3-4 ani, cultura acestui arbust fructifer a cunoscut o extindere importantă. 

Mai multe detalii puteţi citi în revista Ferma – februarie 2014.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×