3 minute de citit

CNDP la ovine/caprine: 45 lei/animal

În ciuda promisiunilor Ministrului Agriculturii, că subvenţia la ovine/caprine va fi de 50 sau chiar 60 de lei/animal, se pare că fermierii nu vor primi mai mult de 45 lei/cap de animal, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern, publicat de MADR în data de 7 noiembrie a.c..

Explicaţia pentru valoarea stabilită prin Hotărârea de Guvern privind aprobarea cuantumului plăţii naţionale directe complementare în sectorul zootehnic pentru specia ovine/caprine în 2011 este creşterea efectivului eligibil la plată la aproape 7.500.000 de capete, precum şi lipsa fondurilor la bugetul de stat.

Plafonul maxim aferent plăţilor naţionale directe complementare în sectorul zootehnic negociat cu Comisia Europeană, la ovine şi caprine este de 78.129.000 euro. Suma totală alocată prin bugetul MADR este de 336.491.415 lei. Potrivit calculelor ministeriale, fiecărui animal eligibil îi revin câte 45 lei.

Potrivit lui Dumitru Andreşoi, vicepreşedinte al Federaţiei Romovis, prin negocierile cu CE, România a declarat un număr total de animale eligibile la plată de 5.860.000, iar prima pe cap de animal în acest an ar fi trebuit să ajungă la aproape 20 de euro. Dar, având în vedere creşterea efectivului cu circa 800.000 de capete, precum şi lipsa fondurilor bugetare, suma propusă de MADR este explicabilă, deşi insuficientă pentru acest sector

În urma centralizării de către APIA a cererilor depuse de crescători şi a rezultatelor controalelor administrative şi pe teren efectuate pe un eşantion de zece la sută din efectivul solicitat la plată, respectiv 7,7 milioane capete, crescătorii de oi au sperat că din schema de plată vor fi scoase aproape un milion de capete.

Turmă pe pajişte_b

 „Una ne-a promis, alta a semnat în actul normativ!”
Potrivit lui Ionică Nechifor, secretar general al Federaţiei Romovis, chiar în ziua în care ministrul a semnat proiectul de lege, Valeriu Tabără i-a asigurat pe reprezentanţii Federaţiei că sprijinul nu va fi mai mic de 50 de lei/cap de animal. Fără a consulta formele asociative, ministrul agriculturii şi-a încălcat orice promisiune şi a aprobat Hotărârea de Guvern cu 45 lei/cap de animal.

„Ne-a amăgit cu promisiuni. În această vară, la Sibiu, prezent la Adunarea Generală a Federaţiei Romovis, a spus că vom primi 60 lei, pentru ca, în luna octombrie, să ne spună că prima va fi de 50 de lei. În cele din urmă, a ieşit legea cu 45 lei, chiar dacă în ziua semnării actului normativ, ministrul şi-a menţinut promisiunea făcută în luna octombrie. Ne-a dus cu preşul! Nu ştiu dacă va fi posibil să obţinem mai mult de 45 lei, dar măcar ar trebui să îşi dea demisia”, ne-a declarat Ionică Nechifor.

Cisteste si...

tineri si mici fermieri o

Raport! Micii fermieri în pericol!

Un Raport publicat de Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) și Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) […]

mici bani 2025

AFIR: Finanțare de 325 milioane euro!

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) derulează în actualul exercițiu financiar intervenția DR-36 LEADER Dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
tineri si mici fermieri o

Raport! Micii fermieri în pericol!

Un Raport publicat de Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) și Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) […]

Citește mai multe știri →
×