După aproximativ 20 de zile de la deschiderea oficială a centrului regional din Afumaţi, clienţii şi partenerii Claas au avut ieri ocazia să viziteze magazia de piese de schimb pentru combinele comercializate de producătorul german de utilaj agricol.
Potrivit unui reprezentant al firmei Claas, din cele 160 de invitaţii trimise prin intermediul dealerilor Claas, la sărbătorirea „Zilei porţilor deschise” au luat parte aproximativ 140 de vizitatori, clienţi actuali sau potenţiali, la care se mai adaugă reprezentanţii celor patru dealeri Claas în România, reprezentanţi ai Ambasadei Germaniei la Bucureşti, precum şi parteneri din Bulgaria.
Marius Iagăru, director logistică în cadrul Claas România, a declarat că „75% din piesele cu care a fost aprovizionată magazia de la Afumaţi au o mişcare mai lentă în lanţul de livrare. În prezent, există 7.300 de repere în magazie”, din cele 8.000 de repere ţintite la deschiderea centrului regional în urmă cu o lună. Finn Peterson, directorul general al Claas România, a precizat că poziţia centrului – pe DN2 – este privilegiată, pentru că DN2 face legătura între capitală şi cele mai bune zone agricole ale ţării.

Firma Claas a luat fiinţă în 1913 şi a devenit astăzi un nume important în rândul producătorilor de utilaje agricole, cu o cifră de afaceri de 3,3 miliarde euro şi un profit net de 255 milioane euro.






