1 minut de citit

Caraş-Severin: Precipitaţiile şi grindina au întârziat recoltarea cerealelor păioase

La nivelul judeţului Caraş-Severin, recoltarea cerealelor păioase se realizează anevoios din cauza precipitaţiilor zilnice. Chiar dacă acestea sunt de scurtă durată, frecvenţa lor încurcă fermierii, a declarat, vineri 18 iulie a.c., Mariana Brujan, şef serviciu în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Agricultură.

„Deşi lucrarea trebuia finalizată deja, s-a recoltat puţin peste 25% din suprafaţa cultivată cu grâu, obţinându-se producţii medii de 3.700 kg la hectar. La cultura de orz însă, recoltarea este aproape finalizată. La rapiţă, au fost obţinute cantităţi mai bune la hectar, în comparaţie cu anul 2013″, a mai afirmat Mariana Brujan.

La nivelul Instituţiei Prefectului s-a constituit o comisie mixtă care s-a deplasat în zonele afectate ale judeţului pentru validarea pagubelor înregistrate. Au fost declarate calamitate 1.523 hectare cultivate cu grâu, 1.052 hectare de porumb şi 820 hectare de rapiţă, celelalte culturi vegetale aflându-se în stare bună. Agerpres

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×