Când vine vorba de animale, UE stabilește reguli de bunăstare și tot soiul de pași concreți de urmat pentru a le crea un mediu cât mai adecvat de trai până ajung friptură.
Dar de bunăstarea fermierilor îi cam doare-n cot. Doar când se trezesc cu câte un protest sănătos organizat de marile confederații agricole mai mișcă și ei ceva. În ritmul de melc codobelc al aparatului european. Și ne mai mirăm că tocmai unul din actorii principali ai realizării pieței comune tratează cu sictir construcția europeană! Nu mai vorbesc de felul cum Franța sau Germania mișcă politicile interne până la limita limitelor infrigementului privind măsurile de apărare și susținere a propriilor fermieri. Pentru că până se mișcă ceva la Bruxelles au murit toate vacile de prea multă producție. Că iarbă se mai găsește de când cu zonele de interes ecologic. La urma urmelor, infrigementul înseamnă o penalizare de 10 %, nu un dezastru care ar fi foarte greu de controlat. Mai ales în zootehnie, unde ai nevoie de câțiva ani să reconstruiești ceva. Uneori chiar de decenii.
Privesc cu uimire relativa stare de autosuficiență a UE. Mă întreb dacă sunt conștienți cât anume se pierde la nivelul fiecărui stat membru din pricina unui embargou devenit inutil și caduc. Sau pentru că TTIP – ul este într-o stare de nestare, mai mult mort decât gata de naștere. Și fiecare an fără un acord cu SUA înseamnă pierderi. Să zicem că UE s-a cam izolat economic atât față de Rusia cât și față de SUA. Ceea ce nu poate face bine construcției europene. Ba, de curând, și-au bătut cuie și în relația cu Turcia. E adevărat că turcii nu au veleități europene dar sunt totuși o putere militară și economică de nelăsat deoparte sau la îndemâna rușilor. Nu mai vorbim că pe teritoriul ei sunt milioane de refugiați gata să migreze spre un trai european.
Acum nu pot acuza doar UE pentru lipsa de orizont a politicilor locale. Tocmai de aceea am atras atenția că statele membre au o plajă destul de largă de folosit pentru a stabili măsuri interne în perioade de criză. Chiar și ajutoare de stat. Doar că trebuie notificat Bruxelles – ul.
Problema României nu o constituie rigiditatea UE ci lipsa de elasticitate a factorilor de decizie interni. La noi nu mai semnează nimeni aproape nimic de teama DNA-ului sau din lipsă de orizont profesional.
Chestia cu „timpul trece, leafa merge” s-a mutat definitiv în aparatul administrativ. Chiar la rangul de legea tuturor legilor. Aproape că nu mai poți da pe nimeni afară, nici dacă este incopetentul incompetenților, pentru că are rang de funcționar public. Așa că, regulile de bunăstare sunt valabile doar la bugetari, tovarăși!
Cât privește vai și amarul fermierilor de zi cu zi, li se recomandă greva foamei alături de animalele lor. Măcar acolo au condiții de bună stare, nu ca pe peluza Guvernului!
