Producţia medie de grâu la hectar ar putea fi de 4.000 de kg anul acesta, o producţie bună, a declarat în cadrul unei conferinţe, Vasile Varvaroi, preşedinte al Asociaţiei Române a Comercianţilor de Produse Agricole (ARCPA) şi membru în Consiliul de Administraţie al Cargill în România.
„Dacă este să ne referim la grâu, media producţiei este undeva la 4.000 de kg la hectar. Cifra la care am făcut referire reflectă o producţie bună sau altfel spus peste medie”, a spus Vasile Varvaroi, precizând că această estimare înglobează toţi producătorii din ţară. Asociaţia Română a Comercianţilor de Produse Agricole (ARCPA) a organizat marţi dimineaţă o dezbatere referitoare la piaţa cerealelor în România în contextul evoluţiilor curente ale preţurilor la cereale pe piaţa comună şi pieţele extracomunitare.
Recent, 12 companii active pe piaţa comercializării cerealelor din Bucureşti şi din ţară au fost vizate într-o investigaţie declanşată de Consiliul Concurenţei (CC), iar în cazul în care se constată încălcarea regulilor de concurenţă, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri.
„La declanşarea acestei investigaţii am ţinut cont de specificul şi sezonalitatea sectorului: având în vedere perisabilitatea produselor şi lipsa posibilităţilor de depozitare la dispoziţia producătorilor mici şi mijlocii, este mult mai probabil ca o înţelegere anticoncurenţială între comercianţi să fie pusă în practică în această perioadă, când oferta de cereale este mare. În pregătirea investigaţiei am colaborat cu mai multe instituţii ale statului şi am organizat cu minuţiozitate inspecţiile desfăşurate la nivel naţional”, a declarat, în 22 august, preşedintele CC, Bogdan Chiriţoiu, într-un comunicat de presă.
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a solicitat Consiliului Concurenţei să analizeze aspectele referitoare la stabilirea unor preţuri şi condiţii inechitabile de tranzacţionare a seminţelor de consum din recolta acestui an şi să dispună măsuri pentru restabilirea unui mediu concurenţial normal pe piaţa produselor agricole. sursa: Agerpres






