1 minut de citit

APIA Gorj are de recuperat peste 7 milioane de lei de la fermieri

APIA Gorj are de recuperat creanţe în valoare de aproximativ 7,5 milioane de lei, a declarat, joi, în Colegiul Prefectural Directorul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Gorj, Constantin Negrea.

În anul 2012, la nivelul APIA Gorj au fost întocmite 2.864 de note de fundamentare pentru campaniile derulate în perioada 2008-2012. De asemenea, au fost întocmite peste 1.800 de procese verbale de constatare a debitelor care au fost transferate compartimentului economic, în vederea introducerii în registrul debitorilor, în sumă de 7,6 milioane de lei.

„S-a recuperat voluntar suma de aproximativ 125.000 de lei, iar diferenţa de aproape 7,5 milioane de lei urmează a se recupera din plăţile pe suprafaţă aferente campaniei 2012, prin compensare. Cauzele care au condus la constituirea de sume nejustificate de fermieri pentru cererile depuse în campaniile anterioare sunt nerespectarea angajamentelor de agromediu potrivit condiţiilor şi termenelor specifice, actualizarea blocurilor fizice ca urmare a transformării unor suprafeţe agricole în neagricole şi neconformităţi constatate cu ocazia controalelor”, a specificat Constantin Negrea. sursa: Agerpres

Cisteste si...

bani grau o 1

Ministrul Tanczos Barna: Ajutor fermieri!

Viceprim-ministrul Tánczos Barna, ministrul interimar al Agriculturii, anunţă modificarea Ordinului ministrului Transporturilor privind aprobarea Regimului de acceptanţă a trenurilor de […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×