Agenţia de stat pentru cereale din Algeria (OIAC) a cumpărat aproximativ 400.000 de tone de grâu de panificaţie la o licitaţie organizată săptămâna aceasta, urmând ca livrările să provină din mai multe state membre ale Uniunii Europene, au declarat traderii, potrivit Reuters.
OIAC a plătit 254,40 dolari pe tonă, inclusiv costul şi navlul, pentru grâul care ar urma să fie livrat începând din a doua jumătate a lunii decembrie şi în ianuarie.
Originea grâului este opţională, însă traderii susţin că cel mai probabil va proveni din zona nordică a UE şi ţările baltice, pe lista posibililor furnizori fiind Germania, Polonia, Suedia, Finlanda şi Marea Britanie.
Furnizorul tradiţional de cereale al Algeriei – Franţa – nu este luat în calcul, deoarece calitatea recoltei franceze de grâu a fost afectată de ploile din timpul verii, astfel încât o mare parte din recoltă nu respectă standardele ţării importatoare. Sursa: Agerpres






