Vreau ca programul de guvernare al PSD privind agricultura să meargă. Dar e prea aberant pentru a deveni real vreodată. Nici dacă ne-am rupe munții în două, ca pe o factură la gaze, nu vom rezolva problemele importurilor de roșii și carne de porc doar prin subvenții și ajutoare de stat. 

Cum nu le vom rezolva nici prin legi protecționiste de genul Legii 150/2016. Dacă ar fi așa simplu de rezolvat toate ecuațiile, prin artificii de calcul, la ce rost restul matematicilor?! Rezolvarea pieței interne nu se mai poate face neținând cont de contextul european! Dar și de marile lanțuri de magazine care au pătruns prea adânc în inima orașelor mari.

Cultivarea gustului românesc ar fi o soluție. Educarea cumpărătorilor o altă soluție. Dar atât timp cât producătorii români nu se vor asocia și nu vor înțelege că a vinde e prima verigă a lanțului de producție, oricâte subvenții și ajutoare vor primi nu vor face decât să perpetueze problemele. Ba, și îmi asum public acestă zicere, vor adânci și mai mult prăpastia dintre producătorii autohtoni și cei de aiurea. E ca atunci când într-un ring, la o anumită categorie, se urcă pentru ceva vreme, prin inermediul măsluirii cântarului, tot felul de adversari mult mai grei. Dar, oricât de grei ar fi, în timp lipsa antrenamentelor consistente și a luptelor pe bune îi vor aduce în situația de a lua bătaie și așa. Apoi, când să zicem cineva va supraveghea mai atent cântarul oficial, șansele de a mai avea un licăr de speranță într-o posibilă izbândă vor tinde spre zero.

Cât privește programul reabilitării infrastructurii de irigat, e și mai nashpa problema. Oricâtă apă vor avea la porțile afacerilor lor, cineva va trebui să plătească factura. Să zicem că statul, în plinătatea lui, va face acest fapt posibil. Va duce apa unde își propune, pe banii contribuabililor, bineînțeles. Abia atunci va crea o prăpastie uriasă între cei care au posibilitatea de a iriga, și, implicit, de a face profit frumos și cei care nu au această posibilitate. E ca și când statul bagă bani doar în buzunarul unor anume privați iar pe ceilalți îi dă la naiba. Care va fi atunci dreptatea socială?

Dacă ar trebui să facă ceva statul, în acestă problemă, ar fi să creeze o bancă agricolă care să dea bani pe termen lung și foarte lung iar OUAI – urile interesate să poată reface pe banii lor, accesând aceste credite, infrastructura de irigat existentă. Altfel vor urma o serie de mișcări sociale, greu de stăpânit. La urma urmelor, fermierii din acele zone au ceva infrastructură gata făcută de către stat în perioada comunistă, care trebuiește doar reabilitată. Iar politicienii noștrii ce fac?! Gândesc tot ca un stat socialist. Privind noile ferme private ca pe societăți ale statului. Asta în momentul în care evoluăm pe cea mai concurențială piață din lume, ca un stat capitalist.

Dar poate vrem modelul chinezesc sau măcar semisovietic! Atunci aș înțelege cumva rostul acestei politici guvernamentale profund partizană!
Agricultura României nu are nevoie de specialiștii agriculturii socialiste decât dacă au început să filtreze și chiar să facă casă cu economia de piață. Altfel riscăm să ne etatizăm din ce în ce mai mult. Iar statul de acest fel e cel mai mare borfaș din lume!!!