2 minute de citit

ISTIS a brevetat 50 noi soiuri de plante din speciile agricole şi horticole, în 2012

În cursul anului trecut, Institutul de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor (ISTIS) Bucureşti, autoritate aflată în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a acordat aproape 50 de brevete pentru noile creaţii vegetale.

Potrivit Buletinului oficial pentru protecţia noilor soiuri de plante, editat de ISTIS, au primit recunoaşterea oficială soiul de grâu „Litera”, încununare a muncii cercetătorilor de la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Fundulea.
De asemenea, au fost brevetate cânepa „Dacia Secuieni” creată la Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Secuieni şi soiul de rapiţă „Perla” ameliorat de profesorul dr. ing. Petre Diaconu, după circa şase ani de testare.    

Foarte bine reprezentat fost sectorul horticol. Astfel, SC Agrosel SRL din Câmpia Turzii – judeţul Cluj –  a obţinut un număr de 13 brevete de soi.

În sectorul pomicol, au mai primit brevete pentru soi, în anul 2012, Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Piteşti-Mărăcineni Universitatea Craiova –  Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Vâlcea şi Universitatea Oradea – Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Oradea.

La Institutul de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor se studiază anual peste 3.560 de soiuri, iar la fiecare dintre acestea sunt observate, măsurate, analizate în laboratoare mai mult de 80 de caracteristici. Fiecare soi supus testării pentru înregistrare este studiat timp de trei ani în cele 24 de centre, care reprezintă întreaga diversitate de condiţii de climă şi sol ale României.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×