Nemulțumiți de politica agricolă a Comisiei Europene, fermierii din UE vor ieși din nou în stradă.
Protestul va avea loc pe data de 18 decembrie, între orele 12:00–16:30, la Bruxelles, sub forma unui marș cu tractoare. Organizatorii estimează participarea a circa 10.000 de fermieri din blocul comunitar, iar din România se vor alătura protestului aproximativ 200 de agricultori. Protestul este organizat de o parte dintre asociațiile membre ale organizației Copa Cogeca, cea mai mare organizație a fermierilor și cooperativelor din Uniunea Europeană.

foto arhivă
Principala nemulțumire a fermierilor este legată de proiecția viitorului Cadrul Financiar Multianual (CFM) 2028-2024 și viitoarea Politică Agricolă Comună (PAC).
Apariția unui „coș comun” pentru finanțarea politicilor agricole în comun cu alte politici/domenii, reducerea sprijinului direct pentru ferme, pierderea capacității statelor membre de a-și proteja propriile priorități agricole, noi obligații și condiționalități fără finanțare adecvată, sunt doar câteva dintre măsurile pregătite de către Comisia Europeană care au stârnit din nou furia fermierilor.
Agricultura contribuie cu 1,3% la PIB-ul UE şi a primit în programarea 2021-2027 0,40% din bugetul UE, iar în programarea 2028-2034 se propune să primească 0,15%. România pierde 17,4 miliarde de euro, iar contribuția națională la cofinanțare se dublează, atrăgea recent atenția Alianța pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) din România, formată din patru mari organizații agricole.
Recent, Comisia Europeană a publicat un document cu privire la sumele ce revin agriculturii fiecărui stat membru în exercițiul financiar 2028 – 2034, iar pentru România se prezintă în mod eronat o creștere cu 18% a bugetului, de la 13,99 miliarde de euro la 16,57 miliarde de euro, potrivit AAC. (jurnalul.ro)






