2 minute de citit

Creşte producţia mondială de ulei de floarea-soarelui

Analiştii europeni prevăd o creştere de 9,8 la sută a producţiei mondiale de ulei de floarea-soarelui în anul de comercializare 2011/2012 (octombrie-septembrie), când se estimează că se vor obţine 13,44 milioane de tone.

Acest lucru se datorează în primul rând creşterii la un nivel record a recoltei de floarea-soarelui din Ucraina şi Rusia. Şi în Uniunea Europeană este prognozată o producţie peste valoarea înregistrată sezonul trecut.

Mai mulţi experţi prezic că, în anul de comercializare care va debuta la 1 octombrie 2011 şi se va încheia la 31 septembrie 2012, oferta de ulei de floarea-soarelui pe piaţa mondială va fi neobişnuit de mare, luându-se în considerare perspectivele bune pentru această cultură, chiar dacă producţia a avut de suferit în Turcia şi Statele Unite, doi dintre cultivatorii tradiţionali de floarea-soarelui.

Potrivit estimărilor actuale, la sfârşitul acestei luni rezervele mondiale de ulei de floarea-soarelui vor fi de doar 1,1 milioane tone, cel mai scăzut nivel din ultimii trei ani. În comparaţie cu sezonul precedent, stocurile au scăzut cu 0,2 milioane tone (15,4%).

Dacă scenariul va fi aşa cum prevăd analiştii, la finalul sezonului 2011/2012, rezerva mondială de ulei de floarea-soarelui va creşte cu un milion de tone, după ce s-a înregistrat o scădere de 0,5 milioane tone în sezonul 2009/2010.

Cisteste si...

controale itm

Verificări ITM în ferme!

Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Covasna au derulat o campanie de verificare a modului în care sunt respectate […]

pret hectar pasune o

De ASTĂZI, start plată la APIA!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează fermierii din sectorul vegetal că de astăzi 12 octombrie  până pe […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
controale itm

Verificări ITM în ferme!

Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Covasna au derulat o campanie de verificare a modului în care sunt respectate […]

pret hectar pasune o

De ASTĂZI, start plată la APIA!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează fermierii din sectorul vegetal că de astăzi 12 octombrie  până pe […]

Citește mai multe știri →
×