1 minut de citit

START: Depunerea dosarelor pentru selecţia Grupurilor Locale de Acţiune pentru Pescuit

Direcţia Generală Pescuit – Autoritatea de Management pentru POP (DGP-AMPOP) anunţă deschiderea primei sesiuni de depunere a aplicaţiilor pentru Măsura 4.1. Dezvoltarea zonelor pescăreşti, Acţiunea 1. Selecţia Grupurilor Locale şi implementarea strategiilor integrate.

Astfel, dosarele de candidatură vor putea fi depuse, în perioada 1-29 iulie 2011, la sediile Compartimentelor Regionale POP, zilnic, în intervalul orar 8.30-16.30.
Sprijin financiar nerambursabil aferent Măsurii 4.1. Dezvoltarea zonelor pescăreşti
Dosarul de candidatură depus pentru alocarea de sprijin financiar nerambursabil trebuie să îndeplinească cerinţele de conformitate şi eligibilitate şi să obţină, în urma selecţiei, punctajul minim prevăzut pentru acesta măsură, conform Ghidului Solicitantului.
DGP-AMPOP va notifica în scris pe toţi solicitanţii privind rezultatul evaluării Dosarelor de candidatură depuse de către aceştia la sediile Compartimentelor Regionale.

Informaţii detaliate privind posibilitatea accesării sprijinului financiar nerambursabil aferent Măsurii 4.1. Dezvoltarea zonelor pescăreşti, Acţiunea 1. Selecţia Grupurilor Locale şi implementarea strategiilor integrate sunt cuprinse în Ghidul Solicitantului, publicat pe site-urile www.madr.ro, secţiunea FEP, şi www.ampeste.ro.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
controale itm

Verificări ITM în ferme!

Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Covasna au derulat o campanie de verificare a modului în care sunt respectate […]

pret hectar pasune o

De ASTĂZI, start plată la APIA!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează fermierii din sectorul vegetal că de astăzi 12 octombrie  până pe […]

Citește mai multe știri →
×