În anul 2009, statele membre ale Uniunii Europene au raportat o serie de cazuri de suspiciune de fraudă, implicând 280 de milioane de euro din fonduri comunitare, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.
Deși această cifră reprezintă sub 0,2% din bugetul total al UE, Comisia este hotărâtă să ia măsuri și mai stricte în ceea ce privește combaterea fraudei.
În acest context, a fost adoptată noua strategie antifraudă, în scopul actualizării și modernizării politicilor comunitare de combatere a fraudei.
Această strategie propune un set de măsuri care să garanteze că fondurile UE vor fi administrate sau supravegheate de Comisie, la toate nivelurile și în toate sectoarele, cu cele mai bune instrumente posibile de prevenire și detectare a fraudelor comise împotriva bugetului UE. Strategia acoperă întregul „ciclu antifraudă”, de la prevenirea și depistarea din timp a fraudei, până la anchete, sancțiuni și recuperarea fondurilor deturnate.
De asemenea, vizează atât partea de venituri, cât și partea de cheltuieli a bugetului UE, inclusiv bugetul administrat parțial de statele membre. Strategia de astăzi este însoțită de un plan de acțiune la nivelul UE pentru combaterea contrabandei cu țigări și alcool de-a lungul frontierei estice a UE.
Algirdas Šemeta, comisarul responsabil cu măsurile antifraudă, a declarat: „Avem, față de contribuabilii din UE, obligația de a valorifica la maximum bugetul UE. De aceea, trebuie să conducem prin puterea exemplului, asigurându-ne că banii UE ajung la beneficiarii de drept și sunt cheltuiți în scopurile pentru care au fost planificați. Strategia antifraudă reprezintă un element esențial în ceea ce privește atingerea unui grad și mai mare de eficiență bugetară, începând chiar cu primele verigi ale lanțului și ajungând până la beneficiarii finali ai fondurilor UE. Un prim rezultat al acestei noi abordări este planul de acțiune pentru combaterea contrabandei cu țigări și alcool de-a lungul frontierei estice a UE. În fiecare an, statele membre și UE pierd miliarde de euro din impozite și venituri vamale din cauza traficului ilicit cu țigări. Trebuie să luăm toate măsurile posibile pentru a stopa această costisitoare activitate ilegală.”
Potrivit documentului citat, strategiile specifice vor fi puse în aplicare pentru a reglementa activitatea responsabililor de proiect ai Comisiei, a personalului din sectorul financiar și a auditorilor responsabili de fondurile UE, cum sunt fondurile structurale sau fondurile europene pentru pescuit.
De asemenea, datorită unor noi instrumente informatice destinate să amelioreze capacitățile de audit şi de control ale Comisiei, este necesară o abordare mai sistematică a combaterii fraudei împotriva bugetului comunitar, în care serviciile responsabile de lupta antifraudă să fie susținute și de alte servicii în eforturile lor.
Comisia a propus consolidarea rolului Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) prin creșterea ajutorului oferit deja de acesta serviciilor Comisiei, atunci când acestea se confruntă cu cazuri de fraudă împotriva bugetului UE. Astfel, Comisia a decis să-și intensifice eforturile de informare cu privire la sancțiunile aplicabile celor care comit fraude sau beneficiarilor fondurilor deturnate.
Din perspectivă regională, primul rezultat al strategiei de luptă antifraudă este planul de acțiune pentru combaterea contrabandei cu țigări și alcool de-a lungul frontierei estice a UE.
Acesta cuprinde acțiuni orientate, care merg de la consolidarea capacităților pe ambele părți ale frontierei, crearea de unități mobile special antrenate și instalarea de noi echipamente de-a lungul graniței (instrumente de recunoaștere automată, scannere, echipamente de vedere pe timp de noapte etc.), până la necesitatea reexaminării modului actual de aplicare a sancțiunilor vamale în întreaga UE și de a consolida cooperarea internațională, în special cu vecinii estici ai UE.
În fiecare an, statele membre și UE pierd peste 10 miliarde de euro din veniturile vamale și fiscale din cauza contrabandei cu țigări și alcool.
Se așteaptă ca măsurile propuse în cadrul strategiei de luptă antifraudă să intre în vigoare până în 2014.






