DESEMNARE PREMIER! Președintele României, Klaus Iohannis, a anunțat astăzi, 27 decembrie 2016, că respinge propunerea de premier făcută de Partidul Social Democrat și de Alianța Liberalilor și Democraților din România.
Propunerea PSD-ALDE pentru poziția de prim-ministru a fost Sevil Shhaideh. Am cântărit cu grijă argumentele pro și contra și am decis să nu accept această propunere. În consecință, solicit PSD și ALDE să facă altă propunere, a spus scurt președintele României, Klaus Iohannis.

Sevil Shhaideh
PSD și ALDE au făcut această propunere pentru funcția de premier al României înainte de Crăciun. După consultările cu partidele politice, șeful Statului a declarat că amână desemnarea prim-ministrului până după Crăciun. Marți, 27 decembrie 2016, președintele Klaus Iohannis a respins această propunere.






