În vara acestui an, paşii m-au purtat în cea mai răsăriteană comună din judeţul Timiş. În Pietroasa, o aşezare pitorească de oameni muncitori şi gospodari, întinsă la poalele Munţilor Poiana Ruscă şi mângâiată de cursul cristalin al râului Bega, l-am cunoscut pe Gheorghe Chendeş. Vajnic lucrător la pădure şi crescător de animale.
George, cum îi spun cei apropiaţi, se trage de prin părţile Bistriţei, aproape de hotarul judeţului maramureşean.
Stabilit în Pietroasa – Timiş, de cinci ani se îndeletniceşte şi cu creşterea animalelor. Toţi banii câştigaţi la pădure i-a băgat în oile Breze de Haţeg. Mai întâi a făcut o turmă şi a vândut-o, că nu avea bani să cumpere utilaje agricole. Şi-a făcut o fermă de animale, a ridicat un saivan încăpător, de 35 m pe 12 m, din lemn şi s-a dotat cu: plug, semănătoare, disc, prăşitoare, greblă, o presă de balotat fânul şi un tractor Fiat de 640 CP adus din străinătate, ce fusese fabricat în România lui Ceauşescu prin anul 1982. Utilajele îi sunt necesare la cultivarea furajelor.

Cum a ajuns George în Pitroasa şi care este povestea lui de viaţă, aflaţi din revista Ferma, ediţia 1-14 septembrie 2016!





