În judeţul Vaslui, aproximativ 20 de comune nu au la această dată operatori de însămânţări pentru animale. Aceştia renunţă la această activitate din cauză că sunt foarte prost plătiţi, susţine Attila Mikloş, directorul Oficiului de Ameliorare şi Reproducere în Zootehnie (OARZ) Vaslui.
„În această perioadă am reautorizat o parte dintre operatori, dar avem destul de multe comune neacoperite. Încercăm ca în acele locuri să autorizăm medici sau tehnicieni veterinari care nu sunt străini de acest domeniu. Din păcate, avem semnale că operatorii din mai multe comune ar putea renunţa la acestă meserie”, a declarat directorul OARZ Vaslui.
Potrivit specialiştilor, faptul că operatorii de însămânţări abandonează această profesie nu va rămâne fără urmări, întrucât acest lucru îi va afecta pe crescătorii de animale din punct de vedere financiar. sursa: Agerpres





